Cât de mult noroc a avut Mihai Bobonete. Povestea senzațională de dinainte să fie o mare vedetă
Mihai Bobonete se bucură de un mare succes, atât ca actor, cât și ca stand-up comediant. Totuși, el nu are studii în actorie, însă rolul lui Bobiță din „Las Fierbinți” îi vine mănușă. Povestea celebrității lui a spus-o chiar el. A ajuns actor, deși a studiat Electrotehnica și trebuia să devină inginer.
Mihai Bobenete, poveste senzațională de dinainte să devină vedetă
Mihai Bobonete a devenit cunoscut în toată țara, mai ales odată cu apariția în serialul celebru de pe Pro Tv, ”Las Fierbinți”. Nu are studii în domeniul actoriei, însă asta nu l-a împiedicat să își urmeze pasiunea.
”Tata mă vedea inginer. De altfel, când am plecat din Craiova, repetam anul IV la Electrotehnică. Chipurile, îl aprofundam. Am avut 24 de restanțe”, a povestit Mihai Bobonete.
Mihai Bobonete are 40 de ani și o familie frumoasă. S-a născut în Craiova, însă a fost nevoit să se mute în Giurgeni, la o fermă de stat. Și-a trăit copilăria între Craiova și Giurgeni, asta pentru că în Craiova locuia bunica lui, la care mergea ori de câte ori avea ocazia.
Unul dintre lucrurile pe care puțini le știu este că Mihai Rait, fratele lui Bobiță din ”Las Fierbinți”, a fost colegul de bancă a lui Mihai Bobenete.
Mihai Bobonete trebuia să devină inginer, dar a ajuns actor
Mihai Bobonete a început facultatea de Electrotehnică la Craiova, după ce a terminat liceul la Slobozia, acolo unde a întâlnit-o pe Cătălina, cea care avea să îi devină soție mai târziu. Cei doi au împreună un băiat și o fată, Octav și Maria, care le bucură viața și îi împlinesc.
Bobonete i-a cunoscut pe actorii Octavian Strunilă și Dan Chișu, lucru care a fost un mare start în cariera lui de comediant. Totuși, asta nu l-a scutit de muncă. Actorul a povestit cum a intrat abia târziu la cursurile de actorie.
”Aș zice că s-a întâmplat destul de brusc: am avut un deces în familie (n.r. bunica) care m-a afectat, am hotărît să plec din Craiova. În vara aceea am avut noroc de o întâlnire la Costinești cu Octavian Strunilă, m-am dus la facultate, la București. Am intrat la actorie, doar că eu aveam 23 de ani, colegii mei erau de 18 ani. Toate rolurile mele de examen erau de bătrâni, care aveau copii. Ce să înțeleg din facultate? Dar l-am întâlnit pe Dan Chișu, iar de acolo lucrurile au mers uns. Niciodată nu mi-am dorit să fiu actor”, a povestit Mihai Bobonete.
”Am simțit la un moment dat că mă părăsește umorul, că nu mai sunt deloc funny, motiv pentru care m-am trezit într-un colaps. Bine, am aflat că toată treaba asta era pe fondul stresului și al oboselii acumulate. Munceam enorm și ajunsesem la epuizare. Iar concluzia asta a apărut abia după terapie. Iar după ce am tratat asta, mi-am revenit extraordinar”, a povestit Mihai Bobonete.
Cum a ajuns Bobonete vedetă de televiziune
Mihai Bobonete a povestit cum a ajuns vedetă de televiziune. A debutat în serialul „La bloc” și atunci și-a dat seama că îi place televiziunea. La 12 ani de la debutul său, a ajuns să îl cunoască pe Dragoș Buliga, regizorul serialului.
Vorbește ca un om simplu și modest, nu se consideră o mare vedetă. Mihai Bobonete spune că este ca orice alt român cu venituri medii, care merge în fiecare vară pe litoralul românesc sau grecesc. Nu a strâns averi, însă a simțit pe pielea lui ce înseamnă să ai mulți bani.
„Vacanțele mele sunt aceleași ca ale oricărui român cu venit mediu, adică merg în fiecare vară în Grecia și pe la noi, la mare. Nu am ajuns în Miami. Nu am fost vreun calic, dar nici nu am strâns vreo avere. Am avut perioade în care am văzut ce înseamnă foarte mulți bani. Nu mi-au luat mințile și nici nu mi-a plăcut prea tare”, a spus simpaticul actor.