Cât de inteligenți sunt pescărușii, de fapt. Mulți oameni vor rămâne surprinși după acest studiu
Cât de inteligenți sunt, de fapt, pescărușii. Mulți oameni vor fi surprinși după acest studiu realizat pe baza reacțiilor pescărușilor la testul cu frânghii. De precizat este că 21% din pescăruși au trecut testul de la prima încercare. Rezultatele acestui studiu demonstrează că pescărușii sunt mai inteligenți decât ar crede oamenii despre ei.
Cât de inteligenți sunt pescărușii, de fapt
Studiul pescărușilor a fost realizat de cercetătorii din Canada, iar rezultatele au fost publicate în Royal Society Open Science. Specialiștii au încercat să demonteze stereotipul potrivit căruia pescăruşii nu s-ar distinge prin inteligenţă. Însă studiul efectuat de cercetătorii canadieni a concluzionat că pescăruşii sunt mai inteligenţi decât se crede.
Stereotipul conform căruia pescăruşii nu se disting printr-o inteligenţă ridicată a fost demontat, iar unul dintre cele mai faimoase teste de evaluare a inteligenţei păsărilor este acela de a determina păsările să tragă de o frânghie la capătul căreia este legat ceva de mâncare.
Jessika Lamarre şi David R. Wilson, cercetători la Memorial University of Newfoundland, au analizat reacţiile pescăruşilor în testul cu frânghiile. Testul s-a bazat pe o bucată de cârnat care a fost ataşată la capătul frânghiei şi închisă într-o cutie de plastic transparentă, astfel încât pescăruşii să nu poată deschide cutia şi să se lupte să tragă de frânghie ca să-și primească premiul.
Ce a indicat studiul cercetătorilor
Astfel, din cei 138 de pescăruşi care s-au arătat interesaţi de momeală, 104 au încercat să scoată momeala cel puţin o dată. 25% dintre păsări au reuşit din primele trei încercări, în timp ce 21% au reuşit din prima încercare.
Cercetătorii au spus că rezultatele indică că pescăruşii sunt mai inteligenţi decât cred oamenii. Chiar și așa însă, nu este clar dacă îşi pot planifica acţiunile ori dacă pot învăţa tehnici ca să își poată îndeplini anumite sarcini.
Oamenii de ştiinţă propun efectuarea unor experimente mai complexe, spre exemplu cu mai multe frânghii, în care pescăruşul este nevoit să o identifice pe aceea de care este legată hrana.
Despre pescăruși
Pescărușii sunt niște păsări acvatice ce trăiesc pe coasta mărilor. Pescărușii făc parte din familia Laridae, ordinul Charadriiformes. După unii autori aici se încadrează și pescărușii răpitori, rândunica de mare, forfecarii ca și pinguinii. De precizat este că familia Laridae cuprinde 6 genuri cu 55 de specii.
Pescărușii au o mărime situată între cea a unui porumbel și cea a unui vultur (30 – 80 cm). Păsările au aripi suple și ascuțite, iar în vârf au un cioc încovoiat și puternic.