Cât de gravă e legea care scoate deținuții din închisoare înainte de termen
Legea recursului compensatoriu continuă să facă victime la nivel național, după ce numărul celor care au ieșit din închisoare cu condamnări grave a explodat.
În contextul în care mai multe persoane au murit sau au suferit răni grave din cauza unor recidiviști eliberați pe baza legii recursului compensatoriu, oficialii ANP au simțit nevoia să publice câteva statisticii îngrijorătoare.
Administrația Națională a Penitenciarelor a confirmat că nu mai puțin de 14.402 deținutți au fost beneficiat de prevederile legii recursului compensatoriu, intrată în vigoare pe mandatul de ministru al lui Tudorel Toader. Din aceștia, 11.851 au fost eliberați condiționat, în timp ce 2.551 de persoane au fost eliberați la termen.
„Din totalul celor 14.402 persoane care au beneficiat de prevederile Legii 169/2017, un număr de 11.851 au fost eliberate ca urmare a admiterii cererii de liberare condiționată de către instanţele de judecată competente, iar restul de 2.551 au fost liberate la împlinirea termenului de executare a pedepsei”, potrivit datelor Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), citate de Mediafax.
Deși legea nu a intrat în vigoare decât de câteva luni, ca o confirmare a ”calității” celor eliberați, nu mai puțin de 724 de persoane au revenit deja după gratii, reprezentând un procent de 5,02%.
„Precizăm că nu toate persoanele care au revenit în penitenciar, după momentul liberării, au săvârșit fapte de natură penală în perioada postdetenție, parte dintre acestea având pe rol alte cauze penale, în diferite stadii de instrumentare, încă dinaintea punerii în libertate”, mai arată Administrația Națională a Penitenciarelor, în cazul în care astfel de mențiuni te vor ajuta să dormi mai liniștit noaptea.
Din motive greu de deslușit, Tudorel Toader continuă să se ascundă după deget în ceea ce privește consecințele legii recursului compensatoriu. În acest sens, a făcut câteva afirmații pe pagina personală de Facebook.
„Simple precizari: In repetate randuri, am arata urmatoarele: proiectul de lege privind recursul compensatoriu a fost initiat de catre guvernarea tehnocrata, faptul ca CSM( in componenta anterioara) l-a avizat si a propus considerarea zilelor ca fiind executate, ca a fost adoptat de parlament, ca a intrat in vigoare la scurt timp dupa ce am devenit ministru si ca studiul de impact nu se face dupa ce legea intra in vigoare”, a scris pe Facebook, ministrul Justiției, Tudorel Toader.