Cât de dur este Paul Ipate cu Jojo pe platourile de filmare: ”Există tensiuni ca în orice cuplu” EXCLUSIV
Știm deja că frumoasa Jojo și Paul Ipate formează o echipă extaordinară, atât acasă, cât și pe platourile de filmare. Însă, făcând parte din același domeniu, pot exista și mici tensiuni în cuplu. În exclusivitate pentru Playtech Știri, Cătălina Grama ne-a dat tot din casă și ne-a spus cum este, de fapt, relația cu Paul pe platourile de filmare!
Paul Ipate, dur cu Jojo pe platourile de filmare. „Există tensiuni ca în orice cuplu”
Actrița din serialul „Clanul” (PRO TV) ne-a dat detalii în premieră despre relația pe care o are cu Paul Ipate, pe platourile de filmare, dar și cât de critic este el cu ea, atunci când vine vorba despre un anumit rol.
Cătălina Grama susține că iubitul ei îi oferă cele mai multe sfaturi și că este foarte sincer. Așadar, pot exista, uneori, mici tensiuni între ei, dar, peste care, trec cu brio!
„Există tensiuni, ca în orice cuplu!”
Cătălina Grama și Paul Ipate s-au întâlnit, în urmă cu 9 ani, pe platourile de filmare, iar de atunci sunt de nedespărțit. Meseria de actor nu este una ușoară, căci, nu presupune un program normal. Actrița se bucură că partenerul său de viață face parte din același domeniu, așadar, există mai multă înțelegere.
„Eu, una, sunt mulțumită! Mie îmi place foarte tare. Există tensiuni, ca în orice cuplu, dar există acest tip de înțelegere, pe care, poate, nu l-ai avea în totalitate de la un partener care nu înțelege ce presupune profesia de actor. Eu și Paul știm. Dacă spun că vin la 3 dimineața, pentru că stau după o premieră, el înțelege, dar un om care are un program normal poate că nu ar înțelege asta în totalitate. Noi ne înțelegem foarte bine”, a declarat Jojo în exclusivitate pentru Playtech Știri.
Jojo, aspru criticată de propriul partener?: “Este cel mai critic…”
Ambii sunt actori, așadar, pot fi mult mai critici unul cu celălalt.
„Eu nu sunt critică, mie îmi place să încurajez partea bună a lucrurilor. Paul este cel mai critic dintre noi, dar, îmi face bine, de foarte multe ori, ochiul lui critic. Eu îi spun cu titlul de „evaluare”, nu critic, nu mă supăr. Uneori împinge cam mult, ce-i drept, dar e ok, îl accept și așa, e al meu!”, a mai spus Jojo în exclusivitate pentru Playtech Știri.