Cât costă zambilele și lalelele direct de la producător. Mulți bărbați le vor oferi de Dragobete, 1 și 8 martie
Mai sunt câteva zile până la venirea primăverii, așa că florăriile din toată țara se pregătesc intens pentru zilele de 1 și 8 Martie. În acest an, prețurile la zambile și lalele au crescut simțitor. Iată ce sume trebuie să scoată din buzunare bărbații pentru un buchet de zambile și lalele, de Ziua Femeii.
Cât costă zambilele și lalelele direct de la producător în 2024
Luna Martie este luna femeii, așa că bărbații se pregătesc să le dăruiască partenerelor de viață, și nu numai, flori. Înainte de 1 și 8 Martie, serele şi pieţele au înflorit la propriu.
Printre cele mai căutate flori din această lună sunt zambilele și lalelele, însă prețurile lor nu sunt deloc mici. Anul acesta, prețurile zambilelor și lalelelor direct de la producător vor fi mai mari. În schimb, la florării prețul este și mai piperat. Un fir de zambilă ajunge și la 12 lei, cu 2 lei mai mult față de 2023.
Primele flori de primăvară au ieșit deja în solarii, iar producătorii precizează că au investit sume mari pentru a ieși primii pe piață de 1 și 8 Martie. Așadar, florarii speră că în luna Martie să vândă tot ce au, astfel pierderile vor fi majore.
Prețurile au explodat
”Momentan am un solar, dar intenționăm să facem și altele. Mă ocup de cultura florilor de 30 de ani, ca spații acoperite dețin sub jumătate de hectar. Pentru primăvară cultiv zambile, lalele și primule. Mergem cu ele la piața en-gros de la Pucheni, dar avem clienți din toată țara care vin la noi și preiau florile din poarta fermei.
Am investit în acest an aproximativ 50.000 de lei, dar depinde de la an la an. Deocamdată atât în piețe cât și la noi vânzările sunt foarte slabe. Clienții vechi și noi cumpără mai puțin pentru că nu mai cumpără populația în general flori. Noi avem flori stocate, se mai trec, dar asta este, mergem înainte. Sperăm că va fi mai bine pentru că se apropie 1 martie. Anul trecut a fost mai bine, pentru 8 martie nu mai aveam noi să vindem câtă cerere era, să vedem însă și anul acesta”, a declarat horticultorul dâmbovițean, pentru agrointel.ro.
Citește și: Când se plantează bulbii de lalele sau zambile în grădină. Se face mai târziu decât credeai
Investitorii, nemulțumiți de costurile mari pentru îngrijirea florilor
Așadar, în acest an, producătorii de flori scot la vânzare ghiveciul cu zambile la prețul de 7 lei, deși în anii trecuți costa 4-5 lei. De asemenea, 3 lalele la ghiveci costă 8 lei, iar un ghiveci cu brândușe poate costa peste 10 lei. În acest an, producătorii au cumpărat flori din Olanda cu 30% mai scump.
”Anul acesta la noi tot prețurile acestea erau, noi putem cere ca producători, că s-au mărit costurile, dar nu vindem. Avem costuri pentru bulbi, ghivece, pământ, încălzire și diverse investiții în solar, tunuri pe gaz, pe motorină, fiecare ce are, vă dați seama, costurile sunt mari. O zambilă ajunge să fie produsă cu 4-5 lei, câștig am fi avut dacă am fi vândut-o cu 7 lei, dar greu și pe aceștia îi obținem.
De vină sunt guvernanții, este opinia mea. Eu cumpăr bulbi din Olanda, iar când vrem să vindem piața este ticsită de flori din Olanda. Deci ei ne vând și bulbii și ne acaparează și piața de flori, nu ar trebui permise aceste importuri la acest nivel. Ei produc mai ieftin, că au subvenții de la stat, noi nu avem și atunci este clar că avem de pierdut”, a mai adăugat și Alexandru Coisin, producător de flori din comuna Uliești, județul Dâmbovița.
Citește și: Ce să pui în solul mușcatelor pentru a avea flori tot anul. Secretul grădinarilor experimentați