Cât costă un sejur de 3 zile la Neptun în minivacanța de Rusalii 2024. E mai scump decât la Nisipurile de Aur

de: Ștefan R. Apostol
13 06. 2024

La finalul săptămânii viitoare, creștinii ortodocși vor prăznui Rusaliile, pe 23 iunie. În acest sens, conform legislației, românii vor avea parte de minivacanța de Rusalii 2024, astfel că ne-am interesat cât costă un sejur de 3 zile la Neptun, iar o primă concluzie ar fi că, din păcate, este mai scump decât la „Nisipurile de Aur” din Bulgaria.

Românii vor avea parte de minivacanța de Rusalii 2024

La câteva luni după Paște, mulți creștini sărbătoresc ziua de Rusalii. Reamintimt că astăzi, 13 iunie este Înălțarea Domnului Iisus Hristos, o zi la fel de importantă în viața creștinilor, precum a fost și Nașterea Domnukui.

Dar, ca în fiecare an, și conform Calendarului Creștin Ortodox, pe 23 iunie a.c. vom prăznui Rusaliile, iar pentru creștinii care respectă calendarul liturgic, această zi de sărbătoare este celebrată, la cincizeci de zile după Duminica Paștelui.

Rusaliile sunt celebrate în fiecare an la 40 de zile după sărbătoarea Înălțării lui Hristos și la 50 de zile după Paști, ceea ce pentru mulți creștini marchează încheierea Postului Paștelui. Din acest moment al anului calendaristic bisericesc, biserica își îndreaptă atenția de la Învierea lui Iisus Hristos către sosirea Duhului Sfânt.

Și tot în această perioadă, românii au parte de o nouă minivacanță, conform Contractului Colectiv de Muncă, și în baza legislației ce prevede zilele de sărbătoare ca fiind libere, Codul Muncii, iar mulți aleg să meargă pe litoral și în 2024.

Cât costă un sejur de 3 zile la Neptun în minivacanța de Rusalii 2024

Această sărbătoare vine în plin sezon estival, în luna iunie 2024, și te-ai aștepta ca prețurile să fie ceva mai accesibile. Dar, din datele acestui moment, se pare că lucrurile nu stau chiar așa. În acest sens ne-am decis să aflăm cât costă un sejur de 3 zile la Neptun în minivacanța de Rusalii 2024.

Conform operatorilor, un sejur pe litoralul românesc, în aceste zile de minivacanță vor fi un mod, să-i zicem, de a-și scoate pârleala pentru perioada în care a avut loc „Litoralul pentru toți”.

Așa se face că exact în minivacanța de Rusalii 2024, prețurile la Neptun sunt extrem de mari, și ajung la aproape 230 de euro la un hotel de patru stele din această stațiune de la malul Mării Negre.

În comparație, în țara vecină, în celebra zonă „Nisipurile de Aur”, prețurile pentru minivacanța de Rusalii 2024 ajung undeva la 175 de euro pentru trei zile, și tot la un hotel de 4 stele.

„Suntem prea săraci să dăm bani mulți pe lucruri proaste!”

Există acest proverb englezesc, iar dacă ar fi să ne luăm după ce prețuri sunt la Neptun în minivacanța de Rusalii 2024, și ținând cont că nu înmtotdeauna serviciile sunt pe măsura sumelor cerute, am putea lua aceste cuvinte ca o realitate și să spunem că prețurile au luat-o razna pe litoralul românesc.

Deși plajele au fost lărgite, în cazul de față vorbim de peste 10 km de plajă în Mamaia, și cam la fel și în Eforie, nu de puține ori am fost extrem de dezamăgiți de prețurile practicate în stațiunle românești.

Iar la un calcul elementar, la acești bani am putea găsi oferte și mai bune, în alte țări, precum Albania, Malta sau chiar Cipru, unde serviciile sunt pe măsura banilor plătiți.

Cu toate astea, sunt mulți români care încă mai aleg plajele și stațiunile românești, poate și dintr-un automatism format în timp. Dar, ceea ce este cert, este că la Neptun în minivacanța de Rusalii 2024 este mai scump decât la „Nisipurile de Aur” din Bulgaria.