Cât costă un pahar cu bere la Therme în 2024. Puțini români își permit
Prețurile de la Therme București, unde mulți români aleg să se relaxeze după perioada sărbătorilor de iarnă, sunt în creștere. Dacă în urmă cu aproximativ 3 ani un pahar de bere costa între 7 și 8 lei, astăzi lucrurile stau mult mai diferit. Nu oricine își permite să achite un pahar de bere în 2024.
În cât timp ajungi la Therme din București
Din dorința de a se relaxa departe de agitația Bucureștiului, mulți români aleg să meargă la Therme, unde conceptul promovat este unul orientat către starea de bine a vizitatorilor. Complexul se află în zona de nord a Capitalei, la aproximativ 10 minute distanță în afara orașului.
Therme București este o destinație de relaxare ideală chiar și pentru familii, nu doar pentru persoane singure, în care se experimentează cultura stării de bine la cel mai înalt nivel. La complexul amintit sunt amenajate mai multe spații distractive, potrivite pentru toate categoriile de vârstă.
Citește și: Psihologul Radu Leca, despre cozile uriașe de la Therme. De ce s-au strâns mii de oameni EXCLUSIV
Cum este amenajat complexul Therme București
La Therme București există un spațiu amenajat pentru familiile cu copii, cu tobogane acvatice, piscină interioară cu valuri artificiale, piscină exterioară cu pool bar, plajă de nisip și palmieri, precum și zona Galaxy Relax pentru sănătate și răsfăț.
Zona de vacanță dedicată relaxării în piscine interioare și exterioare, cu terase, plajă fină cu nisip, jacuzzi, piscine cu minerale, pool bar, vegetație tropicală, paturi cu hidromasaj, șezlonguri, hamace și restaurante cu meniuri sănătoase și apetisante este potrivită și pentru cupluri.
Mai este amenajat, la același complex, și o zonă de wellness cu saune tematice, piscină interioară panoramică cu pool bar, restaurant à la carte, terasă generoasă și spații exterioare de relaxare.
Cum se face accesul în Therme București
Pentru a te bucura de serviciile oferite la Therme București, este nevoie să plătești un bilet de intrare, care include accesul în zona aleasă și în zonele mai ieftine ca și cost, dacă este cazul. În ceea ce privește saunele, precizăm că accesul în ele este inclusiv în prețul zonei Elysium.
Odată ajunși în interiorul complexului, clienții vor plăti separat mâncarea, băutura sau diverse consumații pe care le fac, inclusiv masajul. Achitarea prețurilor aferente acestor servicii se face cu brățara electronică de la mână, pe care se vor înregistra cheltuielile, apoi la ieșire se va plăti cash.
Cât costă o bere la Therme București în 2024
În ceea ce privește băutura de la Therme București, amintim că la complexul în cauză sunt disponibile: sucuri naturale, vin la pahar, spritz cu vin și apă, cafea, ceai, băuturi răcoritoare, sifon, bere la pahar și altele. În urmă cu câțiva ani, băuturile aveau prețuri accesibile.
În prezent însă, costurile s-au majorat semnificativ. De exemplu, în urmă cu circa trei ani, o bere la pahar cu gramaj de 400 ml prezenta un preț între 7 și 8 lei. În 2024, costul unei beri la pahar începe de la 13 lei. Poate fi, așa cum se înțelege, mai scumpă decât atât. Nu oricine își permite să plătească.