Cât costă un kilogram de roșii românești la periferia Capitalei. De unde le poți cumpăra la prețuri mici

de: Stan Nicu
06 06. 2023

Roșiile românești și-au făcut apariția pe piețele din România de ceva timp, astfel că acum prețurile s-au mai temperat, însă tot scumpe rămân. Cât costă un kilogram de roșii românești la periferia Capitalei. De unde le poți cumpăra la prețuri mici.

Cât au ajuns să coste roșiile. Producătorii au prețuri bune, la poartă

Primele roșii românești și-au făcut apariția pe tarabele din piețe înainte de Paște, moment în care prețurile erau astronomice.

De atunci, prețurile au scăzut foarte mult, însă românilor li se par tot scumpe, din cauza puterii mici de cumpărare.

Roșiile au apărut pe drumuri, direct de la producători

Astfel, puțini dintre români își permit să le pună pe masă chiar și în această perioadă.

De asemenea, acum roșiile se găsesc de vânzare și la marginea drumurilor, direct de la producători, nu doar la tarabele din piețe.

Spre exemplu, un producător din Domnești, județul Ilfov, vinde roșiile românești la un preț foarte bun, de 5 lei kilogramul, potrivit Gândul.

Un drum până la producător, imposibil pentru mulți bucureșteni

Cei care vor să cumpere roșii mai ieftine, locuitorii din București, pot da o fugă până la marginea orașului, să cumpere roșii proaspete direct de la agricultor.

Dar, drumul până acolo, aglomerația, benzina consumată îi fac pe mulți să se răzgândească și preferă să meargă la piață.

Cu cât a scăzut prețul la roșii într-o lună

În urmă cu câteva săptămâni, un kilogram de roșii românești costa o mică avere. Chiar în Piața Veteranilor din cartierul Militari, București, un negustor avea pe tarabă delicioasele legume la un preț destul de mare pentru mulți bucureșteni: 25 de lei kilogramul.

Bineînțeles, comerciantul nu era și producător și tocmai din acest motiv, totul era atât de scump. În luna aprilie a acestui an, vânzătorul spunea că vânduse și cu 45 de lei  kilogramul de roșii.

Prețul mediu într-o piață din Capitală este, în prezent, 12 lei kilogramul, preț mult prea mare pentru mulți dintre români.

Petre Daea ne asigura că vom mânca roșii sănătoase

Pe de ală parte, Petre Daea, ministrul Agriculturii, ne asigura, acum mai bine de o lună, că toate roșiile care ajung pe tarabele din piețe sunt verificate de Autoritatea Fitosanitară.

„În fiecare zi ştiu de unde au plecat tomatele în România şi de la cine, ştiu că acele roșii au fost verificate de Autoritatea Fitosanitară, pentru că este obligatoriu, sunt la ora actuală 20 de lei la fermier, 35 de lei şi 45 de lei. Sunt vârfurile de producţie”, spunea ministrul Petre Daea, în urmă cu aproximativ o lună.