Cât costă să faci Revelionul în Poiana Braşov. Preţurile au luat-o razna, mai bine mergi în Dubai
Cât costă să faci Revelionul în Poiana Braşov. Destinația turistică nu mai este la fel de accesibilă românilor precum anii trecuți. Este mai ieftin să mergi într-o vacanță în Dubai decât să sărbătorești trecerea dintre ani în renumita stațiune de pe Valea Prahovei. Iată câți bani trebuie să scoată din buzunar românii care vor să-și petreacă Anul Nou aici!
Cât costă să faci Revelionul în Poiana Braşov
Cât costă să faci Revelionul la Poiana Braşov. Deși este un important centru turistic, admirat mult de români, prețurile pentru organizarea unei petreceri aici devin din ce în ce mai inaccesibile. Turiștii trebuie să scoată din buzunare sume colosale de bani pentru a sărbători trecerea dintre ani în Valea Prahovei. Mai mari chiar și decât un concediu în Dubai.
În ultima perioadă de timp, biletele de avion către capitala Emiratelor Arabe Unite s-au ieftinit. Agențiile de turism au lansat pe piață oferte foarte tentante pentru această destinație. Din ce în ce mai mulți români se deplasează în vacanțe aici. Nu ar fi deloc de mirare dacă turiștii vor alege să-și petreacă Anul Nou în străinătate mai degrabă decât în țară.
La Poiana Brașov, ofertele puse la bătaie de către proprietarii din domeniul HoReCa sunt uluitoare. Doar pentru câteva nopți de cazare de Revelion, românii vor avea de achitat prețuri duble față de anii trecuți, potrivit unei analize realizate de cancan.ro. În mod cert, mulți turiști nu își vor permite să meargă aici la final de an.
Costurile diferă, bineînțeles, în funcție de facilitățile de care dispun clienții. În general, pentru câteva nopți de cazare la hotelurile din Poiana Brașov, turiștii trebuie să plătească între suma de 7.080 lei și 15.306,1 lei. Prețurile sunt mult mai mari decât cele ale unui concediu plănuit în Dubai.
Ce prețuri se plătesc pentru petrecerea de Anul Nou
După cum am spus deja, prețurile pentru câteva nopți de cazare, de Anul Nou, în Poiana Brașov variază între 7.080 și 15.306,1 lei. O ofertă pentru doi adulți și doi copii la un hotel de trei stele (patru nopți de cazare) costă minimum 7.080 de lei. Bineînțeles, costurile pot fi și mai mari.
Acesta este și cazul Complexului Silver Mountain Resort & Spa din Poiana Brașov. Ansamblul este alcătuit din patru clădiri de apartamente, ce prezintă un număr de 41 de imobile spațioase, cu vedere la munte. Pe lângă apartamentele propriu-zise, complexul are și un restaurant-club, săli de conferință, parcare subterană și clădire multifuncțională cu SPA. Aici se regăsesc: sală de fitness, jacuzzi, piscină interioară, piscină exterioară infinity încălzită, saună umedă și uscată
Dincolo de vederea directă spre munte, turiștii se bucură de mai multe facilități. Wi-Fi-ul este gratuit, la fel ca și serviciile de televiziune. Clienții complexului se pot relaxa și la un minibar privat. În astfel de circumstanțe, prețurile pentru patru nopți de cazare pot să urce până la suma de 15.306,1 lei.
Între timp, șapte nopți de cazare în Dubai, cu costurile pentru biletele de avion incluse în preț, la un hotel de trei stele costă aproximativ 3.100 de lei pentru o persoană. Același pachet, la un hotel de patru stele, costă circa 4.400 de lei pe persoană.