10 ian. 2022 | 11:09

Cât costă obținerea unui spor de putere pentru energie electrică, dacă ai fost deconectat

News
Cât costă obținerea unui spor de putere pentru energie electrică, dacă ai fost deconectat
Cât trebuie să plătești pentru sporul de putere

Puterea aprobată prin avizul tehnic de racordare poate să fie depășită de consumul instantaneu pe care îl au clienții. Astfel, un contor inteligent poate sesiza acest lucru, întrerupând pentru moment alimentarea cu energie electrică. Se poate recurge la un spor de putere, dar cât costă acesta?

Cât costă sporul de putere. Ce trebuie să faci

Contoarele inteligente protejează instalația, iar clienții care nu beneficiază de așa ceva sunt asigurați doar de disjunctorul din panoul electric. Mulți români se pot limita în momentele în care scot din priză aparate pentru a nu avea un consum mare, dar există și câteva excepții.

Există persoane care își dau seama că nu pot limita consumul pentru a rămâne sub nivelul maxim al puterii contractate. Acest lucru are legătură cu punerea în funcțiune a aparatelor electrice mari consumatoare în același timp. În acest caz, se poate solicita un spor de putere.

Fiecare consumator are o situație diferită, însă trebuie să depui mai întâi o cerere pe site-ul operatorului de distribuție sau pe al furnizorului pentru a obține un spor de putere. Trebuie să fie plătită actualizarea avizului tehnic de racordare, aceasta ajungând la suma de 55 de lei, plus TVA.

Tot ce trebuie să știe românii

Acești bani asigură creșterea puterii până la maximum 30 kW, în baza unei facturi care o să fie emisă. Suma poate să fie achitată prin bancă sau la un paypoint, fără să fie necesară deplasarea la un sediu. Apoi, după ce este primit avizul de racordare, urmează un nou pas extrem de important.

După semnarea unei solicitări făcută din partea clientului pentru încheierea unui nou contract de racordare, distribuitorul o să emită factura pentru verificarea dosarului și punerea sub tensiune. Aici trebuie să fie achitată suma de 80 de lei, plus TVA.

Trebuie să fie trimis un dosar al instalației electrice de utilizare către distribuitor. Acesta este întocmit de către un electrician autorizat ANRE, contactat de către client, care face un proiect și toate lucrările de care este nevoie, în baza solicitării făcute, potrivit economica.net.

La ce sumă se ajunge pentru obținerea sporului de putere

Cei care nu solicită o putere mai mare nu au nevoie de lucrări asupra instalației, însă ceilalți au diferite preferințe atunci când vine vorba de consum și sporul de putere cerut. Costurile de la acest pas nu sunt la fel pentru toată lumea, ținând cont de modul în care este modificată instalația electrică.

Se poate ajunge la suma de 200 sau 300 de lei, ba chiar și la peste 2.000 de lei pentru imobilele cu rețele complexe. Acești bani sunt primiți de către electricianul autorizat ANRE, însă suma nu este una reglementată.

PlaySport
Inconștiență la volan! Cum a fost surprinsă soția lui Florinel Coman după ce s-a urcat în mașină și a început să conducă
Ego.ro
INCREDIBIL cum arată Andra FĂRĂ haine! A renunțat și la lenjeria intimă, doar Măruță o vede așa
Digi24
O nouă alianță se formează împotriva Beijingului. Cele trei zone cheie din Pacific în care ar putea izbucni conflictul cu China
Cancan.ro
Lavinia Pîrva are forme perfecte la 39 de ani! Soția lui Ștefan Bănică Jr. a făcut furori în costumul de baie
GSP.ro
Vedeta care a fost la FCSB - Universitatea Craiova: „Dacă mai vin la două meciuri, mă bag antrenor”
Stirile PROTV
Șirul lung de greșeli care ar fi făcut posibilă evadarea criminalului din București. Un șofer de TIR a alertat poliția
Romania TV
Gata! Gabriela Cristea a recunoscut tot pe Facebook şi Instagram. Mesajul nu lasă loc de interpretări
Capital.ro
MOMENT ISTORIC pentru acești proprietari de APARTAMENTE. A venit vestea pe care o așteptau de prea multă vreme: Am început demersurile
EVZ.ro
Începe marea provocare la Chefi la cuțite. Miza e uriașă
Adevarul
Tranq dope sau drogul „zombi” a ajuns pe pieţele din Europa. Substanţa care mănâncă, pur şi simplu, carnea
BZI.ro
Dănuţ Lupu riscă să ajungă iar la închisoare! Are un nou dosar penal
Spynews.ro
EXCLUSIV. Anamaria Prodan a cerut audierea Corinei Caciuc în divorțul cu Laurențiu Reghecampf. Declarații exclusive!
Libertatea.ro
Patronii clubului din Caracal care foloseau minore în show-urile erotice, condamnaţi cu suspendare sau achitaţi. Ca să-i prindă, poliţia a trimis investigatori sub acoperire la spectacolele de striptease
Sport.ro
FOTO Ivana Knoll se pregătește de EURO 2024 în cele mai incendiare ținute! Fanii au reacționat imediat când au văzut-o așa
Impact.ro
ȘOC! Cum arăta Gabriela Firea acum 20 de ani. Imaginile pe care SIGUR le-ai uitat
Parteneri
Doliu la Antena 1 si TVR. S-a stins o figura proeminentă a televiziunii românești
Redactia.ro
Soția lui Florinel Coman a rupt tăcerea, după gestul inconștient de care a fost acuzată
Digisport.ro
Cel mai așteptat film al anului 2024. A strâns peste 6 milioane de vizualizări în doar câteva ore. VIDEO
Click.ro
De ce boală suferă fiul chef-ului Orlando Zaharia: „Doctorii fugeau de mine. Am dormit cu soția într-o mașină, în curtea spitalului”. Andreas are 18 ani
Viva.ro
Pușcăriașii reveniți de pe front au îngrozit Rusia. O profesoară premiată de Kremlin, ucisă cu toporul de un deținut grațiat de Putin
Digi24
Divorțul care zguduie lumea mondenă! Și-au spus ADIO după 23 de ani! Nimeni nu se aștepta la asta!
Unica.ro
Floarea care dă un gust savuros salatelor. Mulți români nu știu că e comestibilă
EVZ.ro
EXCLUSIV. Anamaria Prodan a cerut audierea Corinei Caciuc în divorțul cu Laurențiu Reghecampf. Declarații exclusive!
Spynews
STARE DE URGENȚĂ în Ungaria. Decizia luată chiar acum la Budapesta
Capital.ro
Exemple de calcul pentru corectarea inechităților la pensii | Explicaţii în premieră de la ministrul Muncii
Antena 3
Ce a făcut Cristina Ciobănașu după ce Vlad Gherman și Oana Moșneagu au devenit soț și soție. A uimit pe toată lumea
TV Mania
Și-a părăsit soțul pentru cel mai bun prieten al lui. Anunțul făcut acum la doar câteva luni de la divorț: „Nu-mi pasă...”
Avantaje
750 de lei pentru ROMÂNII care STAU la BLOC. Se dau BANI până în DECEMBRIE
Mediaflux
EXCLUSIV. Anamaria Prodan a cerut audierea Corinei Caciuc în divorțul cu Laurențiu Reghecampf. Declarații exclusive!
Spynews.ro
Câte ouă poţi mânca pe zi. Ce diferență este între oul fiert și oul prăjit
Realitatea.net
Îți mai amintești de ispita Ramona de la Insula Iubirii? Ce mai face și cum arată acum femeia care i-a fost tentație lui Hamude
Antena 1
De ce evreii nu cred în Iisus Hristos? 'Nu este Mesia!' 5 motive pentru care nu-l recunosc ca pe Mesia
Shtiu.ro