Cât costă o porție de hamsii și o Corona la Vadu. Un turist a fotografiat meniul localului când a văzut prețurile astea FOTO
Ne-am întors cu vești de la Marea Neagră! Zilele trecute vă scriam de periplul nostru, alături de un turist, prin Mamaia, căutând prețuri mici la mâncare. Astăzi ne-am întors cu vești noi, dar nu din Mamaia, ci dintr-un alt loc aflat pe litoralul românesc. Considerată cea mai mică comunitate din nord-estul județului Constanța, cu doar 700 de locuitori, satul Vadu, din comuna Corbu, are printre puținele plaje sălbatice. Dar asta nu este tot! Am căutat și am aflat cât costă o porție de hamsii și o Corona la Vadu. Și dacă nu ne credeți pe cuvânt, avem și dovada. Turistul nostru a fotografiat meniul localului când a văzut prețurile astea.
Ne-am întors cu vești de la Marea Neagră! Am aflat cât costă o porție de hamsii și o Corona la Vadu
În ultimele zile ne-am tot plimbat pe litoral în căutarea de locuri cu mâncare relativ ieftină și bună.
Ce-i drept, nu peste tot am găsit ceea ce căutam. Fie am găsit cazare ceva mai scumpă, dar prețuri bunicele la mâncare, fie cazare ieftină, dar mâncarea care a cam lăsat de dorit.
După ce am testat mâncarea și am văzut prețurile din Mamaia, la restaurantul „Estival”, din vorbă în vorbă cu amicul nostru turist, am decis să mergem într-un alt loc, la Vadu.
După cum, poate, bine știți, satul Vadu are printre puținele plaje sălbatice de pe litoral. Satul, cu cea mai mică comunitate, se află la o oră de mers cu mașina de Constanța.
Plaja Vadu este una dintre ultimele plaje virgine de pe litoralul românesc al Mării Negre.
Din fericire, apele sale azurii vor funcționa ca un mare stimulent, mai ales pentru cei care sunt în căutare de liniște.
Dar noi, în afară de plajă, eram în căutare de altceva. Un loc unde să se mănânce bine și la bani puțini.
Și ce credeți? Aparent l-am găsit, într-un local numit „Vadul Pescarilor”. Am intrat în local, ne-am așezat la masă, și am început să inspectăm menu-ul localului.
Am constatat că prețurile, comparativ cu cele regăsite la „Estival”, erau ceva mai piperate.
De exemplu, o porție de hamsii și o Corona la Vadu, ne-a costat 55 de lei, având în vedere că o porție de 250 de grame de hamsii costau 20 de lei, iar o bere Corona, 35 de lei.
Prețuri piperate și oferta extrem de mică
În căutarea de alte preparate, am constatat că la „Vadul Pescarilor”, menu-ul se rezuma la mâncăruri specifice, să le zicem marinărești.
Adică, în afară de hamsii la tigaie, puteam mânca, după cum urmează:
- rechin pane, 300 g – 35 de lei,
- crochete de pește, 250 g -50 de lei,
- midii în cochilie, 900 g – 45 de lei,
- midii natur în cochilie, 900 g – 40 de lei,
- midii în sos picant, 150 g – 40 de lei,
- stavrid la tigaie în sos roșu, 400 g -45 de lei,
- stavrid la tigaie în sos de vin alb, 400 g – 40 de lei,
- hamsii la tigaie în sos roșu, 250 g – 40 de lei,
- hamsii la tigaie în sos de vin alb, 250 g – 35 de lei,
- chifteluțe de pește, 250 g – 30 de lei.
Nici la băuturi prețurile nu erau mai mici, decât în alte localuri de pe malul Mării Negre, nici la cele alcoolice, nici la cele răcoritoare.
Concluzie… pescărească
Dacă ar fi să fim cinstiți, mâncarea nu e chiar atât de bună, comparativ cu alte localuri care fac astfel de preparate pe litoralul românesc, sau cu cele din Grecia sau Bulgaria.
Am mâncat și din fructele de mare, dar am plecat dezamăgiți, fructele de mare nu au fost atât de gustoase, pe cât ne-am fi dorit. Dacă vreți să consultați menu-ul, îl regăsiți în galerie.