Cât costă 1 kg de zahăr în Kaufland Bulgaria. Vei rămâne uluit, bulgarii au salariile mai mici decât ale românilor
Prețurile au crescut semnificativ la noi în țară și scumpirea i-a afectat pe toți. Se pare, însă, că nici alte țări nu stau mai bine la acest capitol. Din contră, Bulgaria a ajuns să plătească prețuri colosale pentru un kilogram de zahăr de la Kaufland, deși salariile medii sunt mai mici și decât în România.
Prețurile au explodat în Bulgaria
Bulgaria se numără, exact ca România, printre statele europene cu un salariu minim pe economie sub 1000 de euro. Mai exact, mulți bulgari câștigă lunar 332 euro. Cu toate acestea, prețurile sunt în plină creștere.
Un român ajuns în Bulgaria a fost surprins de prețul pe care a ajuns să îl aibă zahărul în magazinele vecinilor. Bărbatul a rămas fără cuvinte când a văzut că un kilogram de zahăr era pe rafturi la prețul chiar și de peste 3 leva.
Cel mai ieftin brand costă undeva la 7 lei, în timp ce unele pungi cu zahăr, de un kilogram, se vând chiar și cu peste 8 lei. În România, însă, prețul acestui aliment este de 5 lei, după ce a suferit și aici scumpiri semnificative.
„E mai scump decât în România! Așa ceva!”, a mărturisit turistul român, surprins de cele văzute la vecini.
La ce să fie atenți românii care merg în Bulgaria
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află în Bulgaria, tranzitează această țară sau intenționează să călătorească acolo că, în perioada 3-5 octombrie, între orele 22:00 și 01:00, autoritățile bulgare efectuează lucrări de reparații la rosturile de dilatare de pe Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse.
Astfel, se preconizează că vor apărea întârzieri semnificative, despre care șoferii trebuie să știe. Se pot forma cozi mari, mai ales de automarfare. În plus, circulația va fi complet închisă pe timpul nopții.
„În acest interval orar, circulaţia rutieră pe pod va fi restricţionată în totalitate. În afara orelor de restricţionare, în zona de reparaţie a podului, circulaţia rutieră se va desfăşura pe o singură bandă, fiind dirijată de indicatoare şi semnalizatoare rutiere.
Astfel, pentru perioada menţionată, se preconizează înregistrarea unor timpi de aşteptare ridicaţi la trecerea frontierei prin punctul comun de control Giurgiu-Ruse”, arată MAE.
Șoferii sunt sfătuiți să adopte o conduită preventivă, să circule cu o viteză corespunzătoare și să respecte cu atenție semnalizarea temporară de pe pod. De asemenea, trebuie să fie atenți și la indicațiile sau semnalele furnizate de autoritățile de control prezente în zona respectivă.
Ce mașini sunt interzise în Bulgaria
Bulgaria impune o interdicție asupra accesului în țară a vehiculelor înmatriculate în Rusia. Astfel, ncio mașină cu număr rusesc nu mai are voie să intre pe teritoriul vecinilor noștri.
Citește și: Amenzi de până la 10.000 de lei pentru turiștii români din Bulgaria. Se fac controale importante
Prin această măsură, Bulgaria se alătură altor state europene cum ar fi Lituania, Letonia, Estonia, Polonia, Finlanda și Norvegia, care au adoptat o abordare similară. Interdicția este valabilă pentru camioane de câteva luni bune.
Începând de luni, 2 octombrie, Bulgaria a interzis accesul pe teritoriul său pentru vehiculele înmatriculate în Rusia, conform anunțului făcut de Anton Zlatanov, directorul Poliției de Frontieră bulgare.
„Am lucrat foarte activ ca interdicția de intrare a autoturismelor rusești în țara noastră să intre în vigoare în Bulgaria”, a declarat Zlatanov.