Cât au crescut pensiile speciale medii în România în 2022. Diferențe colosale față de cele ale românilor obișnuiți

de: Ștefan R. Apostol
27 07. 2022

Cât au crescut pensiile speciale medii în România în 2022? România, ca majoritatea țărilor UE, are pensii speciale, alături de sistemele generale de pensii. În general, pensiile speciale se acordă beneficiarilor cu un statut special. Beneficiari ai acestor pensii sunt angajații de stat din toate ramurile de guvernamentale. Cei din forțele de securitate și de apărare, inclusiv unii funcționari publici profesii liberale, primesc genul acesta de pensii. Numai că, în România lucrurile parcă au luat-o razna, când vorbim de aceste pensii, dovezi fiind cifrele enunțate chiar astăzi de către Claudiu Năsui, deputat USR. Deputatul vorbește despre cum și cât au crescut pensiile speciale medii în România în 2022. La o primă analiză, constatăm diferențe colosale față de cele ale românilor obișnuiți.

Pensiile speciale din România la cote extreme

Conform negocierilor cu Comisia Europeană, România este obligată să treacă printr-o reformă a sistemului de pensii, inclusiv o reformă ce vizează pensiile speciale. În anumite state, precum Austria, Belgia, Cehia, sau Danemarca, guvernele au luat măsuri în ceea ce privesc aceste categorii de pensii.

Conform înțelegerilor cu CE, cele mai multe reforme vizează grupul de securitate și apărare și angajații de stat de toate felurile, urmat de grupul de lucrători în condiții dificile. Schemele cel mai puțin reformate sunt cele din grupul beneficiarilor atipici, precum și grupurile de persoane cu merite speciale.

Tot aici intră și victimele și persoanele defavorizate, dar și cel al anumitor lucrători independenți. Alte pensii, catalogate ca fiind speciale ar urma să fie eliminate în mod natural.

Reformele mai vizează fie eliminarea completă a unor regimuri, fie să reducă tratamentul preferențial existent. Se face referire, în special, la reducerea vârstei de pensionare.

Tot aici intră și prestațiile mai mari de la pensiile stabilite mai favorabil câștiguri, efective, rată de acumulare mai mare sau echivalent, adică valoarea punctelor de pensie, costul punctului de pensie, etc.

Dar, deși se cer reforme, în România anului 2022 aflăm că pensiile speciale au crescut. Cât au crescut pensiile speciale medii în România în 2022, este un punct extrem de discutat. Discuția a fost adusă în prim plan și de deputatul USR Claudiu Năsui, acesta declarând:

„3 lei. Cu atât a crescut pensia medie a românilor obișnuiți în primele 6 luni din 2022, conform Casei Naționale de Pensii Publice. În schimb, pensia specială medie a crescut în aceeași perioadă cu 481 lei.

De 160 de ori mai mult. Da, ați citit bine. În doar 6 luni, pensia specială medie a crescut de 160 de ori mai mult ca pensia medie a românilor obișnuiți.”, scrie Năsui pe Facebook.

Claudiu Năsui anunță cu cât au crescut pensiile speciale medii în România în 2022

Deși se anunța o lipsă a banilor de la bugetul de stat, din care sunt plătite aceste sume, cu toate astea, pensiile speciale au crescut. În textul publicat pe Facebook, Claudiu Năsui vorbește de diferențe colosale față de cele ale românilor obișnuiți, declarând:

„Partidele care au puterea de 30 de ani în România s-au bătut cu pumnul în piept că vor desființa pensiile speciale, dar PSD-PNL votează pentru menținerea lor de fiecare dată.

Ăsta este ordinul venit de la premierul cu o pensie specială de 18.000 lei/lună. Toate aceste pensii speciale se plătesc din banii dumneavoastră, luați prin taxe, impozite și inflație.

Toate le-au crescut ca să țină pasul cu creșterea cheltuielilor pentru românii speciali”, mai scrie Claudiu Năsui.