Cât a costat rochia purtată de Carmen Iohannis în Singapore. Mulţi români nu câştigă pe lună banii aceştia

de: Bișinicu Andreea
10 03. 2023

Carmen Iohannis a surprins, din nou, prin eleganță și rafinament la întâlnirea diplomatică onorată în Singapore, unde a călătorit alături de soțul ei, președintele Klaus Iohannis. Ce preț are rochia purtată de Prima Doamnă a României, semnată de designerul Andreea Tincu.

Prețul incredibil al rochiei purtate de Carmen Iohannis în Singapore

Carmen și Klaus Iohannis au fost plecați, recent, într-un turneu diplomatic în Asia. Inițial, cei doi ce s-au întâlnit cu Împăratul și Împărăteasa Japoniei.

Apoi, de Ziua Internațională a Femeii, președintele și Prima Doamnă a României au călătorit în Singapore, cu ocazia aniversării a 55 de ani de relații diplomatice între cele două state, unde s-au întâlnit cu preşedintele Halimah Yacob şi premierul Lee Hsien Loong din Singapore.

Designerul român Andreea Tincu a postat pe Facebook câteva detalii privind ținutele purtate de Carmen Iohannis pe parcursul vizitei sale în Singapore.

Conform informațiilor apărute pe site-ul oficial al designerului Andreea Tincu, rochia lila, cu motive florale, purtată de Carmen Iohannis costă 2.650 de lei.

Deși prețul ar putea piperat pentru majoritatea românilor, este lesne de înțeles că aparițiile Primei Doamne sunt extrem de importante pentru imaginea statului nostru, iar garderoba ei trebuie să fie impecabilă, formată din articole de calitate superioară.

„Prima Doamnă Carmen Iohannis a purtat ținute din ultima colecție Andrea Tincu, Spring 2023, în Singapore. Printul este creat manual în acuarele, florile de iris fiind emblematice în cultura Orientului.

Rochia uni este din voal și satine de mătase premium, cu pliseuri manuale. Locații: National Orchid Garden Singapore, Istana Palace”, a scris designerul Andreea Tincu pe pagina ei oficială de Facebook.

Citește și Ce rochie a purtat Carmen Iohannis în Japonia, la întâlnirea cu Împăratul și Împărăteasa. Ținuta ei uimește FOTO

Președintele României a primit o floare ce-i va purta numele

Klaus Iohannis a primit onoarea de a avea o floare numită după el, în Singapore. Președintele României a primit, în dar, de la oficialii din Singapore o specie hibrid de orhidee care-i va purta numele.

„Preşedintele României, Excelenţa Sa Klaus Werner Iohannis, va efectua o vizită de stat în Singapore în perioada 9-12 martie 2023, la invitaţia preşedintelui Halimah Yacob.

Vizita de Stat coincide cu împlinirea a 55 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre Singapore şi România.

Preşedintele Iohannis va fi însoţit de Prima Doamnă Carmen Iohannis, ministrul Afacerilor Externe Bogdan Aurescu, şi de înalţi oficiali ai Preşedinţiei României.

Preşedintele Iohannis şi Prima Doamnă Carmen Iohannis vor primi pe parcursul vizitei un nou hibrid de orhidee, numit în cinstea lor.

Ei vor fi, de asemenea, invitaţi la un banchet de stat de Halimah şi Mohamed Abdullah Alhabshee.”, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului de Externe din Singapore.

Citește și Floarea numită după Klaus Iohannis. Țara în care o va primi președintele României