29 mai 2023 | 13:29

Cât a ajuns să coste un șezlong pe litoralul românesc în 2023. Românii vor scoate bani frumoși din buzunar de Rusalii

Știri generale
Cât a ajuns să coste un șezlong pe litoralul românesc în 2023. Românii vor scoate bani frumoși din buzunar de Rusalii
Cât a ajuns să coste un șezlong pe litoralul românesc în 2023

Vara ne bate la ușă și în doar câteva zile oficial se va deschide sezonul estival pe litoralul românesc. De joi, 1 iunie, atât salariații, cât și elevii din România vor avea parte de o mini-vacanță, iar litoralul așteaptă cu brațele deschise turiștii, dar și cu prețuri neaşteptate. Astfel, anul acesta românii vor scoate bani frumoși din buzunar.

Cât costă un șezlong pe litoralul românesc în 2023, de Rusalii

Începutul verii vine cu cinci zile libere pentru angajații din sistemul bugetar. Anul acesta, Rusaliile vor pica pe 4 și 5 iunie, declarate libere legale, 1 iunie, Ziua Copilului este liberă și astfel numai bine pentru o vacanță la mare.

Anul acesta cei care vor să dea o fugă până pe litoral vor avea parte numai de surprize. Începutul sezonului estival vine la pachet cu prețuri mult mai mici decât în toiul verii, dar totuşi destul de mult pentru veniturile românilor.

Potrivit, spynews.ro, închirierea unui șezlong costă cel mult 25 de lei pe zi, un cocktail între 30 și 40 de lei, în timp ce o porție de mâncare variază de la 25 la 55 de lei.

Dacă vreți să fiți puțin mai excentrici, prețurile cresc, căci un platou cu fructe de mare poate ajunge și la suma de 200 lei pentru cinci persoane.

Ce îi place românului să mânânce pe litoral? Hamsii. Ei bine, prețul pentru o porție de hamsii prăjite, la unul dintre cele mai cunoscute restaurante din Agigea, este nu mai puțin de 25 lei/200 grame. Un alt restaurant din aceeași zonă vine cu prețuri ușor mai piperate, astfel că, o porție de hamsii ajunge la 36 de lei/200 grame.

Litoralul bulgăresc  mai ieftin decât cel românesc?

Bulgaria este o destinație des aleasă de românii noștri, căci este la o aruncatură de băț de noi și românii se simt acolo ca acasă.

În Bulgaria, șezlongul vine la pachet cu umbrelă, iar prețul acestora variază în funcție de zona turistică pe care o alegeți. De exemplu, în Burgas, umbrela costă 1,2 leva, echivalentul a 3 lei. În Sunny Beach, închirierea unui sezlong cu umbrelă ajunge la suma de 25 de lei, 10 leva.

Nici Albena nu stă rău, căci aici prețul pentru două sezlonguri și o umbrelă este de 14 leva  (6 leva pentru umbrelă, 8 leva pentru șezlonguri).

Deci,  gândiți-vă bine ce destinație de vacanță alegeți în 2023.

 

 

Parteneri