Românii se vor bucura, peste doar câteva zile, de o nouă minivacanță, iar hotelierii din zonele cele mai căutate au pregătit oferte și pachete pentru turiști. Cât a ajuns să coste o noapte de cazare de Rusalii, la Poiana Braşov. Prețurile nu sunt cele mai mici. În acest an, oamenii vor scoate din buzunar cu aproximativ 16% mai mult decât în aceeași perioadă din 2022.
În acest an, românii au parte de o minivacanță prelungită, vor avea liber de 1 Iunie dar și luni, 5 iunie, în a doua zi de Rusalii. Cu alte cuvinte, este ocazia perfectă pentru a da startul concediilor.
Cei care își doresc să petreacă zilele libere departe de casă vor fi nevoiți să scoată mai mulți bani din buzunar decât în aceaași perioadă a anului trecut, în condițiile în care prețurile au crescut cu aproape 16 procente.
Hotelierii au pregătit ofertele și pachetele pentru turiști din timp, oferind variante atât pentru cei care călătoresc în cuplu, cât și pentru familiile cu copii.
Astfel, o noapte de cazare de Rusalii, la Poiana Brașov, costă de la 50 de euro, de persoană, pentru pachetele cu trei nopți, preț ce include și micul dejun.
Te-ar putea interesa și: Cum va fi vremea în minivacanța de Rusalii 2023. Meteorologii au emis Cod Roşu de furtuni în Europa
În resorturile de patru stele, ofertele cu patru nopți de cazare, pentru două persoane, costă 450 de euro, în tarif fiind incluse mai multe facilități: mic dejun, spa, jocuri, teren de joacă pentru copii, iar la restaurant discount de 10%. Cu alte cuvinte, pentru patru nopți la Poiana Brașov, un cuplu ar trebui să scoată din buzunar până la 2.500 de lei.
O vacanță de trei nopți în hoteluri de trei stele poate costa până la 750 de lei, pentru două persoane.
Pachetele pregătite de hotelieri includ diverse activități pentru cei mici, aceștia vor avea acces la parcuri de distracții sau pot participa la evenimente create special pentru ei, precum vânătorile de comori, în timp ce adulții pot admira împrejurimile pe bicicletă, acestea putând fi închiriate de la hotel pentru o sută de lei pe zi.
Te-ar putea interesa și: Fiul lui Adrian Năstase, investiţii într-un hotel de lux din Poiana Brașov. Clădirea va avea zeci de camere