Cât a ajuns să coste o monedă de 100 lei din ’94 în 2022. E cea cu chipul lui Mihai Viteazul, faci mulţi bani dacă o mai ai
Din ce în ce mai mulți români au devenit interesați de anunțurile monedelor vândute pe OLX. Site-ul celebru în toată țara pune la dispoziție colecționarilor cele mai deosebite piese pe care cu siguranță le doresc. Din păcate pentru unii, câteva dintre acestea sunt extrem de scumpe. Iată cu cât este pusă la vânzare o monedă de 100 de lei cu Mihai Viteazu din anul 1994! Mulți nu au suma necesară.
Anunț OLX: cât costă o monedă de 100 de lei din ’94?
Românii și-au dat seama cât de valoroase sunt unele piese pe care le dețin acasă la ei sau care se află în casele bunicilor. Cei mai mulți dintre cetățeni sunt obișnuiți să păstreze multe obiecte pe care nu le folosesc, dar acum iată că pot avea un câștig de pe urma unora.
Mai exact, în cazul în care vrei să faci un ban în plus în această perioadă greu încercată din punct de vedere economic, e timpul să îți faci curat în portofelele vechi sau în dulapurile din sufragerie. Dacă ai noroc, poți să găsești monede pe care să le vinzi pe celebra platformă.
Află că o monedă de 100 de lei din anul 1994 cu chipul lui Mihai Viteazul poate fi cumpărată cu 7.500 de lei. Proprietarul a subliniat însă că prețul este negociabil, așa că dacă ești un colecționar înrăit ai o șansă în plus pentru un preț mai mic.
Altă monedă care se vinde cu 100.000 de lei
Moneda care a furat privirile tuturor este cea de 1 euro din anul 2002. Majoritatea internauților au rămas fără cuvinte când au văzut prețul cerut de proprietar pentru ea. Cei mai norocoși ar putea face bani frumoși de sărbători cu ajutorul ei, dacă o găsesc prin portofele vechi.
Conform vânzătorului, aceasta este una specială pentru că este ,,cu bufniță”. De asemenea, acesta a mai subliniat în anunț că moneda este un obiect potrivit pentru colecționari, dar și că mai are multe astfel de piese deosebite în posesia sa pe care ar vrea să le vândă.
„Moneda 1€ cu bufniță din anul 2002. Obiectul potrivit pentru colecționari. Moneda foarte rară. Pentru alte monede de colecție sunați la:07******25”, este anunțul vânzătorului pe OLX.
Moneda de 1 euro are un diametru de 23.20 mm, grosimea de 2.33 mm și o greutate de 7.5000 g. De asemenea, ea este confecționată dintr-un material Bimetal Nichel-Alama (inel) si Cupru-Nichel (centru). Mai mult decât atât, imaginea bufniței care se află pe ea a fost copiată de pe o veche monedă ateniană de 4 drahme, care a circulat în secolul V î.Hr.