Cât a ajuns să coste litrul de benzină și de motorină în Grecia. Un român a crezut că nu vede bine

de: Ana Chivu
06 08. 2022

Cât a ajuns să coste litrul de benzină și motorină în Grecia? Românii se simt deja ca acasă acolo și aleg deseori această destinație pentru concediul de vară. Un român a ținut acum să își povestească momentul neplăcut care i-a stricat vacanța după ce a ajuns la pompă. El a fotografiat prețurile carburanților pentru ca ceilalți turiști de la noi să știe cât vor fi nevoiți să scoată din buzunare.

Cât costă carburanții în Grecia?

Un turist român a ținut să îi avertizeze pe alți oameni care se pregătesc de vacanță. Acesta se află în concediu în insula Thassos. El a postat de curând pe grupul Forum Grecia o fotografie cu prețurile carburanților. Cifrele l-au lăsat pe bărbat fără cuvinte.

Mai exact, motorina costă 1.959 euro / litru = 9.65 lei, fiind astfel cu 1 leu mai mult decât la noi în țară. Acest lucru însemnă că dacă vrei să faci un plin de motorină trebuie să scoți din buzunare aproape 100 de euro (un rezervor are aproximativ 50 de litri). În timpul acesta, benzina costă 2.215 euro / litru = 10.91 lei.

Sezonul estival nu s-a terminat încă, iar cei care nu au apucat să se bucure de zile libere își planifică acum vacanța. Turiștii care doresc să profite de vremea bună trebuie trebuie să acționeze rapid. Planurile de acasă nu se potrivesc însă mereu cu cele de la fața locului.

Experiență neplăcută pentru o familie de români

O altă familie de români cu doi copii au trecut recent printr-o experiență neplăcută. Ei au fost înștiințați de anularea rezervării abia după ce au pornit în drum spre vacanța lor de vis. O turistă a povestit totul pe grupul de Facebook menționat. Majoritatea internauților au sărit cu sfaturi pentru aceasta pentru a nu se întoarce totuși acasă.

Mai exact, cei patru și-au pierdut locul de cazare și au fost nevoiți să se întoarcă din drum. Unii români i-au sfătuit să încerce în continuare să caute un loc pe Booking. ,,Nu am găsit nimic. Ne întoarcem acasă. Bătaie de joc”, a subliniat femeia.

„Suntem pe drum spre Thassos şi tocmai ne-au trimis mesaj de la cazare că rezervarea noastră a fost anulată. Nu pot sa cred, sunasem la ei, alaltăieri, rezervare pe Booking. Căutăm cazare doi adulţi şi doi copii. Nu am găsit nimic. Ne întoarcem acasă. Bătaie de joc. Endless blue apartments, ei sunt vinovaţi”, a relatat femeia.

„Incredibil…Faceţi reclamaţie la Booking să îi sancţioneze şi review negativ pe Google direct la proprietate. Succes cu găsirea cazării!”, a mai spus cineva.

„Doamnă, găsiţi cazare pe insulă. De fiecare dată când am fost, în plin sezon sau uşor mai pe final, am văzut anunţuri cu free rooms. Mă rog, eu nu m-aş întoarce, aş căuta cazare la faţa locului. Apoi, nu anulaţi pe Booking, faceţi reclamaţie pe platforma şi poate va dau ei alternative. Măcar atât!”, a fost un alt sfat din partea unui internaut.