Câștigătoarea Eurovision prinsă în Kiev, în plin război. Strigătul ei de ajutor: „Ajută-mă. Doamne, apără fiecare războinic ucrainean” VIDEO
Câștigătoarea Eurovision prinsă în Kiev, în plin război. Ruslana, câștigătoarea concursului Eurovision 2004, cu melodia Wild Dances, este o figură proeminentă în mișcarea EuroMaidan, cum s-au numit protestele pro-europene din Ucraina începute în noaptea de 21 noiembrie 2013, atunci când cetățenii ucraineni au început să protesteze spontan în Kiev în răspuns la decizia guvernului ucrainean de a suspenda procesul de pregătire pentru semnarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană și Acordului de Liber Schimb cu aceasta. Ruslana este și fost membru al Parlamentului ucrainean și o apreciată vedetă pop. Acum, ea a lansat un strigăt de ajutor în plin război.
Câștigătoarea Eurovision prinsă în Kiev, în plin război
Ruslana, devenită o voce în Ucraina pentru curajul de care a dat dovadă aflându-se în primele rânduri la protestele mișcării Euromaidan, fiind premiată cu mai multe premii inclusiv Premiul Internațional Femei Curaj al Secretarului de Stat și Premiul Distinguished Umanitar Leadership 2014 al Consiliului Atlantic pentru acțiunile sale în Revoluția Portocalie din 2004 și protestele pro-UE care au urmat.
Acum, Ruslana (48 de ani) continuă să lupte pentru conaționalii săi și în calitate de artist. Ruslana, fost deputat în Parlamentul Ucrainei din partea partidului Ucraina Noastră în perioada 2006-2007, mobilizează conaționalii să se ajute între ei și să distribuie informații de încredere care să contribuie la izgonirea invadatorilor.
„A venit dimineața (trebuie să ne adunăm puteri și să ne dăm seama că războiul împotriva Ucrainei a început. Știu sigur că lumea va fi unită pentru Ucraina. Am lucrat de mulți ani pentru a ne asigura că lumea modernă alege Ucraina ca țară care a suferit de secole de pe urma regimului rus. Lumea ne simte și ne va ajuta. Toată lumea va acționa pentru a opri războiul.
Acum cel mai important este să cunoaștem acțiunile clare de apărare locală teritorială! Acum colectez informații – cum să acționez și voi publica aici! Prieteni, scrieți în privat sau aici! Este nevoie de informații de încredere! Este un timp prețios pentru că există o legătură!
„Știu sigur că lumea va fi unită pentru Ucraina”
Când au fost cele mai periculoase acțiuni în timpul Maidanului, singurul lucru care ne-a ajutat să ne salvăm a fost acțiunea coordonată, împărțirea clară a responsabilităților și, cel mai important, să luăm informații din surse oficiale sau martori oculari. Principalul lucru este pacea interioară fără emoții și panică. Glorie Ucrainei! Doamne, ascultă și acceptă rugăciunile mele pentru Ucraina, pace și liniște.
Știu sigur că lumea va fi unită pentru Ucraina. Am lucrat de mulți ani pentru a ne asigura că lumea modernă alege Ucraina ca țară care a suferit de secole de pe urma regimului rus. Lumea ne simte și ne va ajuta. Toată lumea va acționa pentru a opri războiul”, a scris artista pe Instagram.
Ruslana încearcă să își ajute conaționalii cu mai multe informații, publicate în live-urile sale.
„Ajută-mă. Doamne, apără fiecare războinic ucrainean”, a spus aceasta.
Internauții au felicitat-o în număr mare pentru acțiunile sale.
„Felicitări din Lviv!!!Ruslanko, ești un om bun! Faci o treaba extraordinara!!! Dumnezeu să te ajute și să îți dea putere! Îmbrățișări!”, i-au transmis internauții.