Casa Albă a făcut un anunț categoric despre invazia Rusiei în Ucraina. Când poate începe războiul
Îngrijorările cresc la granița dintre Rusia și Ucraina. Casa Albă a transmis, luni, că o invazie a rușilor ar putea avea loc în orice moment, chiar și în această săptămână, dar că în continuare rămâne valabilă opțiunea de a rezolva acest conflict pe cale diplomatic.
Casa Albă, anunț categoric despre invazia Rusiei în Ucraina
SUA trag un semnal de alarmă și spun că un posibil război în Ucraina ar putea izbucni în orice moment. O purtătoare de cuvânt a Casaei Albe a precizat, în cadrul unei informări de presă, că Statele Unite cunosc foarte bine mișcările de trupe care au loc în teren și că Rusia a poziționat zeci de mii de soldați pe lungimea graniței cu Ucraina.
Se speră în continuare la o rezolvare a crizei pe cale diplomatică, dar masarea a tot mai multe contingente de militari ruși la granița cu Ucraina reprezintă o piedică în încercarea de a dezamorsa situația.
Calea diplomatică rămâne disponibilă, dacă Rusia alege să o urmeze în mod constructiv. Totuși, suntem foarte realiști în privința perspectivei ca acest acest lucru să se întâmple, dat fiind pașii pe care îi vedem clar că Rusia îi face în teren.
Vedem că noi forțe rusești sosesc în fiecare zi la granița ucraineană. Așa cum am mai spus, ne aflăm în acea fereastră de timp în care o invazie ar putea începe în orice moment”, Karine Jean-Pierre, adjuncta secretarului de presă al Casei Albe.
„Continuăm eforturile noastre de a ajunge la o soluție”
Tot luni, SUA au închis ambasada de la Kiev, iar personalul diplomatic rămas în Ucraina a fost mutat în orașul Lvov din vestul țării. Statele Unite își îndeamnă în continuare cetățenii să părăsească de urgență Ucraina, dar afirmă că aceste măsuri „nu subminează în niciun fel sprijinul” acordat de americani acestei țări.
Am ordonat aceste măsuri dintr-un singur motiv: siguranţa personalului nostru. Îndemnăm cu tărie pe toţi cetăţenii americani rămaşi în Ucraina să părăsească imediat ţara”, a spus secretarul de stat Antony Blinken într-un comunicat.
Aceste măsuri de precauţie nu subminează în niciun fel sprijinul nostru sau angajamentul nostru faţă de Ucraina. Angajamentul nostru faţă de suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei este neclintit”, a spus Blinken, potrivit News.ro.
De asemenea, secretarul de stat și-a reiterat poziția de a se ajunge la o dezamorsare a conflictului pe cale diplomatică.
Continuăm eforturile noastre sincere de a ajunge la o soluţie şi rămânem angajaţi cu guvernul rus în urma apelului preşedintelui Biden cu preşedintele Putin şi a discuţiei mele diplomatice cu ministrul de externe Lavrov. Calea diplomaţiei rămâne disponibilă dacă Rusia alege să se angajeze cu bună-credinţă. Aşteptăm cu nerăbdare revenirea personalului la Ambasadă de îndată ce condiţiile o permit”, a mai precizat Bilken.