Carmen Șerban, traumatizată de tatăl ei. Ce chinuri a îndurat cântăreața din cauza lui
Carmen Șerban se bucură de un succes răsunător, aceasta fiind apreciată de mulți români care se află în țară, dar și peste hotare. Vedeta a muncit mult și a ajuns să aibă parte de faimă, însă copilăria ei nu a fost chiar așa de veselă. Cântăreața a avut parte de mai multe probleme.
Carmen Șerban, despre momentele care i-au marcat copilăria
Carmen Șerban și-a iubit enorm tatăl, așa că suferă și acum după pierderea lui. Totuși, acesta a preferat să își crească micuții folosindu-se de anumite reguli extrem de dure. Cântăreața a mărturisit că a fost nevoită să muncească de la o vârstă fragedă.
„Tata a fost un om dur, ne arăta mai puțin că ne iubește, dar ne-a iubit, cu siguranță. Îl iubesc și acum, Dumnezeu să îl ierte. Ne punea condiții, era strict. Am un frate mai mare cu un an ca mine și încă unul cu 8 ani mai mic.
Când a venit bezmeticul ăla mic, trebuia să îi schimb scutecul, erau de pânză toate, le spălam. (…) Ne supăram pe tata că, în loc să ne jucăm, îmi dădea cămăși să le calc. El a vrut să mă educe, să învăț să calc.
Foștii mei iubiți erau fascinați de cum călcam. Acum îmi cumpăr țoale pe care nu trebuie să le calc. Trebuia să îi cerem voie dacă voiam să ne uităm la TV sau dacă voiam să ieșim la joacă.”, a povestit vedeta la Vorbește lumea.
„Fugeam de mâncam pământul”
Ba chiar, tatăl cântăreței nu le oferea mulți bani copiilor, învățându-i de mici să se descurce dacă vor să își îndeplinească anumite plăceri. Atunci când a venit vorba despre drumul ei profesional, Carmen Șerban a mărturisit că părintele său nu a fost de acord, însă și-a schimbat părerea de-a lungul anilor.
„Ne-a prins că ne uitam la un film, ne-a dat o mamă de bătaie că nu i-am cerut voie. Mergeam uneori la cinema, era la două străzi mai încolo de unde locuiesc în Timișoara.
Filmul începea la 2, se termina la 4, iar tata ne zicea să plecăm la 2 și să venim la 4. Fugeam de mâncam pământul, când se termina filmul, veneam acasă. Filmul costa 2 lei, iar tata ne dădea 1,5 lei. Nici vorbă de cântat, tata zicea că cântărețele sunt c-e.
Nu voia să audă de meseria asta, voia să mă mărit, să fac copii și să lucrez în fabrică. Eu nu mă vedeam măritată. (…) Când am devenit cunoscută și iubită, toată lumea mă lăuda, atitudinea lui s-a schimbat și a fost fericit că am ales drumul acesta.”, a mai zis ea.