28 mai 2019 | 14:14

Cine e Carmen Mihălcescu, înlocuitoarea lui Dragnea la Camera Deputaților. Anunțul Liei Olguța Vasilescu

Știri generale
Cine e Carmen Mihălcescu, înlocuitoarea lui Dragnea la Camera Deputaților. Anunțul Liei Olguța Vasilescu
Carmen Mihălcescu, înlocuitoarea lui Dragnea la Camera Deputaților

Lia Olguța Vasilescu a anunțat, marți, cine îl va înlocui pe Liviu Dragnea în funcția de președinte al Camerei Deputaților, după ce liderul PSD a fost încarcerat la Penitenciarul Rahova în urma unei condamnări definitive la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare. Locul său va fi luat de Carmen Mihălcescu, membru în Comisia pentru mediu și echilibru ecologic.

Carmen Mihălcescu, înlocuitoarea lui Dragnea la Camera Deputaților

Conform datelor din CV-ul publicat pe site-ul Camerei Deputaților, Carmen Mihălcescu a obținut, în 1994, licența în științe juridice, a terminat Colegiul Național de Apărare în 2002 și a făcut un master – management politic, Institutul social-democrat O. Şincai (2003).

Activitate profesională – Carmen Mihălcescu

  • 1993 – 1995 – redactor la „Jurnalul național”
  • 1995 – 1997 – reporter al Antenei 1
  • 1997 – 1999 – expert parlamentar minoritate
  • 1999 – cercetător juridic ARED
  • 1999 – 2001 – consiler, cabinet vicepreşedinte Camera Deputaţilor
  • 2007 – prezent – notar public

Funcții și activități într-un partid politic

  • 1999 – 2001 – secretar executiv – TSD;
  • 2006 – 2009 – secretar executiv – PSD;
  • 2010 – 2012 – vicepreşedinte PSD – Buzău.

Funcţii și activităţi parlamentare anterioare

  • 2000 – 2004 – deputat
  • 2008 – 2012 – deputat

Ce avere are Carmen Mihălcescu

Potrivit declarației de avere de pe site-ul Camerei Deputaților, Carmen Mihălcescu deține un autoturism Jaguar, o Dacia Nova și un Mercedes Benz. Mai are un teren intravilan de 577 mp în Bragadiru, Ilfov și un apartament de 108 mp în București, dar și bijuterii în valoare de 3.400 de euro.

Mai deține un bun imobil în valoare de peste 195.000 de lei. De asemenea, are apriximativ 270.000 de lei în 13 conturi. În ceea ce privește plasamentele, investițiile directe și împrumuturile acordate, Carmen Mihălcescu are titluri la Biofarm (5.835 lei), la SIF 2 (6.350 lei), SIF 3 (945 lei), SIF 4 (2.952 lei), Kirchhoff Consult SRL (1.000 lei), MBC Media Bazzar Corporation SRL (50 lei) și Mind Network SRL (259 lei).

Carmen Mihălcescu primește anual o indemnizație de 137.518 lei de la Parlamentul României și peste 15.000 de lei din activități notariale de la BNP Asociați Mihălcescu – Dănescu, Bușteni PH.