Carmen de la Sălciua și Culiță Sterp din nou împreună? Gesturile care i-au dat de gol. ”Iubirea nu moare!”

de: Alexandra Chivu
09 10. 2019

Se vehiculează că celebrul cuplu de artiști de muzică de petrecere format din Carmen de la Sălciua și Culiță Sterp sunt din nou împreună. Au divorțat, dar oare dragostea i-a adus din nou împreună? Din spusele lor, nimic concret, însă gesturile i-au dat de gol.

Carmen de la Sălciua și Culiță Sterp din nou împreună?

Culiță Sterp și Carmen de la Sălciua au format un cuplu, în pofida gurilor rele, și tot așa au ajuns și în fața altarului. Iubirea s-a destrămat, căci gelozia și-a făcut loc, dar cum ce leagă Dumnezeu, omul să nu despartă, la mai bine de un an de la divorț, se vehiculează că ar fi din nou împreună. Deși nu au recunoscut încă în mod oficial, cei doi s-au dat de gol în repetate rânduri. Artiștii au petrecut timp împreună cu prietenii comuni și, mai mult, el a mers chiar la petrecerea de ziua fostei soții. Un alt gest care a făcut oamenii să creadă în împăcarea lor a fost făcut de Culiță.

Carmen a publicat pe contul ei de Instagram o fotografie în care apare alături de o prietenă bună. Imaginea a fost apreciată de fostul soț imediat, lucru care le-a dat de gândit fanilor. „Hopaaa!!! Like de la Culita!!! Bravo, iubirea voastra nu moare ❤❤❤❤❤”, a scris un fan.

De ce au ajuns la divorț?

În urmă cu câteva luni, cântăreața a susținut că l-a iubit și îl iubește pe soțul ei, însă nu poate trece peste infidelitate. Din spusele ei, a fost înșelată cu o altă femeie, lucru care a făcut-o să se simtă ”doar o mașină de produs, nu o soție iubită”.

Culiță Sterp și Carmen de la Sălciua

„Intr-o zi, fara ca eu sa improsc pe cineva prin emisiuni… adevarul va iesi la lumina! Da! Am vrut sa divortez! Iar daca cineva in conditiile in care e inselat si in conditiile in care se simte doar o masina de produs …accepta situatia … eu il felicit personal! La emisiunile la care am fost invitata am vorbit si am confirmat doar ce deja se stia … lumea insa a sters cu buretele!”, spunea Carmen.

Ambii s-au acuzat de infidelitate

Pe de altă parte, Culiță a confirmat că a fost vorba despre infidelitate, însă nu din partea lui, ci a ei. Bărbatul a dezvăluit că mariajul lor a început să se deterioreze, moment în care Carmen a vrut să fie ”consolată” de un bun prieten al lui.

„Au fost multe chestii. Au fost probleme, ne-am împăcat, am trecut peste. Am greşit cu ceva. Nu e adevărat ce s-a spus la TV. Un prieten bun, comun. Noi ne certam, ea vorbea cu el. El o dădea pe consolări. Aveam acces la discuţiile dintre ei. Eram prieteni, am zis că nu bag în seamă conversaţiile lor. O dădeau în altele. Nu mai era pe consolare. Inimioare, pupici. E clar! Nu i-am zis nimic ei, l-am sunat pe el. Mă gândeam că poate se opresc la un moment dat. Eu am dovezi pentru tot ce spun”, spunea Culiță.