Carmen Chindriș, solista de la Taraful Rutenilor, are pasiuni nebănuite. Artista şi-a dezvăluit cele mai mari secrete EXCLUSIV

de: Simona Ecovoiu
01 09. 2021

Solista piesei ”Ziua în care tu m-ai sărutat” a îngenuncheat lumea muzicii de petrecere. Carmen Chindriș a devenit ”Regina Internetului”. Videoclipurile înregistrate cu Taraful Rutenilor, ”Ziua-n care tu m-ai sărutat” și ”Două perechi de ochelari de soare”, i-au adus 40 de milioane de vizualizări, un adevărat record în online.

Totul despre Carmen Chindriș, ”Regina Internetului”

Cine este solista, cu gropițe în obraji, care poate concura lesne la un concurs de frumusețe și care, deopotrivă, a îngenuncheat nume grele ale muzicii de petrecere din România?

Carmen ne-a oferit, în exclusivitate pentru impact.ro, un interviu, în care ne-a vorbit despre cele două mari pasiuni, dar și despre colecția de ii, moștenită de la străbunica.

La debut, a fost solistă de muzică populară

Carmen Chindriș, care a dat lovitura cu piesele ”Ziua-n care tu m-ai sărutat” și ”Două perechi de ochelari de soare”, știe 10 limbi străine, repertoriul ei cuprinzând melodii în engleză, franceză, italiană, spaniolă, sârbă, portugheză, rusă, maghiară și chiar și în japoneză, scrie versuri și compune, alături de colegii ei.

Născută în Sighetul Marmației, Carmen Chindriş cântă de la vârsta de 7 ani, debutând ca solistă într-un ansamblu de muzică populară. A absolvit Academia de Muzică „Gheorghe Dima”, din Cluj-Napoca, secția canto.

A muncit enorm ca să atingă această performanță, nu este nicidecum un succes ”împușcat” peste noapte, urmare a unei inspirații de moment. Muzica lui Carmen Chindriș și a Tarafului Rutenilor a prins la public, melodiile fiind ascultate obsesiv, la nunți, pe terase, la mare, în taxi. Care e secretul?

”Avem subiecte comune, de dragoste, facem muzică pe placul oamenilor, nu am compus ceva complicat”, ne-a zis Carmen, pentru impact.ro

” Joc fotbal cu băieții din Taraful Rutenilor, am învățat de la fratele meu!”

În timpul liber, Carmen se dedică celor două mari pasiuni, pescuitul și fotbalul:

”Îmi place să pescuiesc și să joc fotbal cu colegii mei din taraf. Știu foarte bine, am învățat de la fratele meu.

El, fiind mai mare, trebuia să mă care mereu după el, așa că jucam și eu fotbal cu prietenii lui”, ne-a mai dezvăluit artista, pentru impact.ro

 Carmen ne-a oferit rețeta preferată: năut cu legume

Artista, îndrăgită de o țară întreagă, ne-a oferit o rețetă ușoară, de năut cu legume, pe care o prepară foarte des, fiind și preferata colegilor ei de trupă:

”Se călește o ceapă, se adaugă ardei gras și morcovi tocați, grâu, înmuiat două ore, năut, sare și piper, după gust. Este cel mai simplu de făcut și are un gust grozav!”.

Cântă în ii vechi de peste 100 de ani, de la străbunica ei

Carmen acordă o atenție deosebită ținutei de scenă:

”Am costume populare și ii vechi, de peste 100 de ani, de la străbunica mea, îmi plac foarte mult, adaptez hainele de scenă în funcție de melodii, am mai multe, din diferite zone ale țării”, a mai adăugat Carmen Chindriș, care a bifat o apariție spectaculoasă și la emisiunea ”iUmor” (Antena 1), unde jurații Mihai Bendeac și Delia i s-au alăturat, pe scenă, dansând pe ritmurile balcanice.

Managerul Tarafului Rutenilor: ”Tata este rutean, din respect pentru el am ales acest nume”

Livius Lauruc, managerul tarafului, ne-a vorbit despre începuturile colaborării cu Carmen, despre acest proiect muzical:

”Piesele nu sunt nici manele, nici muzică lăutărească, ci mai degrabă o combinație de ritmuri balcanice, orientale. Suntem 12 instrumentiști, cântăm la acordeon, clarinet, trombon, clape, vioară, trompetă, chitară electrică.

Eu sunt fondatorul și managerul, se numește Taraful Rutenilor pentru că tata este 100% rutean, cel mai vechi popor slav, eu însă sunt doar pe jumătate.

Astfel, din respect pentru tatăl meu și pentru rutenii care au un caracter aparte am ales să punem acest nume, în urmă cu 5 ani. Ne-a purtat noroc!”.

”Negociem orice cântare, nu banii sunt o prioritate”

Având în vedere că onorariul artiștilor este, în general, direct proporțional cu succesul, l-am întrebat pe Livius Lauruc cam care sunt pretențiile lor financiare, la un concert. Răspunsul a fost însă unul cu tâlc:

”Depinde pentru buzunarul cui întrebați, negociem orice cântare, nu banii sunt o prioritate, încercăm să acoperim cheltuielile, ideea e să facem ce ne place și să funcționăm la capacitatea noastră maximă”.

În pandemie, s-au reunit cu toții în studio, pentru înregistrări, au muncit pe rupte:

”În pandemie am dat lovitura. Am stat în studio, la Sighetul Marmației, unde avem și sală de repetiții, așa am avut timp să ne concentrăm.

Acum avem concerte în toată țara, suntem chemați la nunți, botezuri, evenimente.

Ne deplasăm cu mașinile mici, ne înghesuim acolo cu toții, parcă suntem un convoi, pe șosele”.

Vor face show la București, pe 21 septembrie, în Parcul Herăstrău

Managerul trupei ne-a vorbit și despre concertul din București, programat pe 21 septembrie, la Teatrul de Vară din Herăstrău, de la ora 20.00. Preț bilet: 79 și 120 de lei.

”Ne dorim să iasă un concert special, pe placul tuturor, ne pregătim intens, va dura peste o oră, vor fi multe surprize. Vă așteptăm cu drag, la o seară de neuitat!

Suntem solicitați, avem agenda plină de spectacole, până la sfârșitul anului”, a mai adăugat Livius Lauruc, pentru impact.ro