Care sunt ipotezele pe care merg polițiștii în accidentul din Ialomița. Ce cauze ar fi stat la baza producerii tragediei

de: Ana Chivu
06 10. 2019

Carnagiul din Ialomnița încă are multe semne de întrebare. În cursul zilei de ieri, 5 octombrie, zece oameni au murit într-un accident rutier violent dintre un TIR și un microbuz. Iată primele ipoteze ale polițiștilor despre cauzele care ar fi adus la producerea tragediei!

Ipotezele care ar fi cauzat carnagiul de la Ialomnița

Sâmbătă dimineața, 5 octombrie, zece oameni nevinovați și-au găsit sfârșitul pe o șosea din Ialomnița. Un TIR a intrat din plin în microbuzul în care se aflau cei zece angajați ale unor magazine Mega Image care se duceau către locul de muncă. Anchetatorii încă nu-și pot da seama cum șoferul autotrenului a intrat pe contrasens și a intrat violent în microbuzul care mergea regulamentar. Accidentul de ieri a fost declarat cel mai grav petrecut în ultimii cinci ani.

Pe lângă decesele declarate, alți șapte oameni au fost răniți grav din cauza impactului. Victimele sunt acum internate în spitalele din București și Slobozia și sunt sub atenta supraveghere a medicilor. Ca urmare a tragediei, ministrul Transporturilor a anunțat că vor fi organizate razii masive în trafic. Poliția a luat numeroase ipoteze în calcul pentru a afla cum s-a petrecut totul. Oamenii legii au susținut că este posibil ca șoferul TIR-ului să nu fi fost atent sau chiar să fi adormit la volan. De asemenea, există posibilitatea ca mașina care a intrat pe contrasens să fi suferit o defecțiune tehnică. Capul tractorului va urma să fie expertizat tehnic pentru a putea oferi o informație corectă.

Primele ipoteze în cazul carnagiului de la Ialomnița

„Șoferul a oprit cu 3 km înainte

Înainte să se producă impactul, șoferul a oprit cu 3 km înainte pentru a-și achiziționa o cafea la popasul din localitatea Malu. Deci, până nu se va termină ancheta nu vreau să mă antepronunț, dar nu cred că a fost vina oboselii la acest incident. Rămâne să vedem ce va spune și poliția.Tahograful de la TIR a fost recuperat, e într-o stare destul de avariată, se încearcă să se identifice datele, să vedem exact viteza de deplasare cu care s-a încadrat în această curbă, Drumul era marcat corespunzător și semnalizat”
Răzvan Cuc