13 nov. 2021 | 16:00

Care sunt gradele polițiștilor și cum se obțin acestea

Știri generale
Care sunt gradele polițiștilor și cum se obțin acestea
Reguli privind obținerea gradelor de polițist

Cei care visează la o carieră în Poliție, trebuie să știe care sunt gradele polițiștilor și cum se obțin acestea. Există o serie de condiții prin care absolvenții de Liceu pot ajunge să activeze în această instituție a statului. Totodată, în funcție de experiență, polițiștii pot crește în grad, conform prevederilor legale în vigoare.

Cum pot evolua în grad polițiștii români. Ce prevede legea

Obținerea gradelor profesionale și încadrarea polițiștilor în categorii sunt stabilite prin Legea 360/2002. Potrivit acestui act normativ, polițiștii pot fi debutanți sau definitivi. Poliţiştii debutanţi reprezintă acele persoane care ocupă, pe durata perioadei de stagiu, un post în cadrul Poliţiei Române. Totodată, în lege sunt specificate cele două categorii de oameni ai legii, stabilite în raport cu studiile necesare:

a) categoria A – Corpul ofiţerilor de poliţie – cuprinde ofiţeri de poliţie cu studii superioare;

b) categoria B – Corpul agenţilor de poliţie – cuprinde agenţi de poliţie cu studii liceale sau postliceale cu diplomă.

Care sunt categoriile de polițiști, conform corpurilor și gradelor profesionale

Categoriile de poliţişti se împart pe corpuri şi grade profesionale, după cum urmează

I. Corpul ofiţerilor de poliție:

a) chestor-şef de poliţie;

b) chestor-şef adjunct de poliţie;

c) chestor principal de poliţie;

d) chestor de poliţie;

e) comisar-şef de poliţie;

f) comisar de poliţie;

g) subcomisar de poliţie;

h) inspector principal de poliţie;

i) inspector de poliţie;

j) subinspector de poliţie.

II. Corpul agenţilor de poliţie:

a) agent-şef principal de poliţie;

b) agent-şef de poliţie;

c) agent-şef adjunct de poliţie;

d) agent principal de poliţie;

e) agent de poliţie.

Cum se obțin gradele profesionale în cazul polițiștilor

Potrivit legislației în vigoare, pentru a obține grade profesionale atunci când ești angajat în Poliție, ai nevoie de aprobarea avansării de către:

  • Președintele României, în cazul chestorilor, la propunerea ministrului de Interne
  • Ministrul de Interne pentru ceilalți ofițeri de Poliție, la propunerea inspectorului general al Poliției
  • Inspectorul general al Poliției, pentru agenții de Poliție, la propunerea șefilor unităților de Poliție.

Acordarea gradelor profesionale se face cu avizul consultativ al Corpului Naţional al Poliţiştilor.

Care sunt condițiile ce trebuie îndeplinite pentru avansare

Pe de altă parte, gradele profesionale de chestor, comisar-şef şi comisar pot fi obţinute numai de către ofiţeri cu studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă. De asemenea, acordarea gradelor profesionale se face cu avizul consultativ al Corpului Naţional al Poliţiştilor.

Pentru a putea beneficia de gradul profesional superior, polițistul va trebui să îndeplinească în mod cumulativ următoarele condiții:

a) să aibă împlinit stagiul minim în gradul profesional deţinut sau să îl împlinească în cursul anului calendaristic respectiv;

b) să fi fost apreciat în ultimii doi ani ai stagiului minim în grad cu calificativul „excepţional” sau „foarte bun”, iar în ceilalţi ani ai stagiului, cel puţin cu calificativul „bun”. Anii în care poliţistului i s-au acordat calificative inferioare acestora nu intră în calculul stagiului minim în grad.

În plus, pentru a obține gradele profesionale de comisar-şef, subcomisar şi agent-şef, poliţistul este obligat să fi absolvit un curs de capacitate a cărui durată şi tematică vor fi stabilite prin ordin al ministrului de Interne. În cazul gradului profesional de chestor necesară promovarea examenului organizat în acest scop.

Care este stagiul minim în cazul gradelor profesionale

I. Corpul ofiţerilor de poliţie:

a) chestor-şef adjunct de poliţie – 2 ani;

b) chestor principal de poliţie – 2 ani;

c) chestor de poliţie – 2 ani;

d) comisar-şef de poliţie – 3 ani;

e) comisar de poliţie – 3 ani;

f) subcomisar de poliţie – 4 ani;

g) inspector principal de poliţie – 3 ani;

h) inspector de poliţie – 3 ani;

i) subinspector de poliţie – 4 ani.

II. Corpul agenţilor de poliţie:

a) agent-şef de poliţie – 5 ani;

b) agent-şef adjunct de poliţie – 5 ani;

c) agent principal de poliţie – 5 ani;

d) agent de poliţie – 5 ani.

În cazul posturilor de conducere, ordinul ministrului de Interne stabilește ca acestea să se ocupe prin examen sau concurs, în funcție de caz. De asemenea, acordarea gradelor profesionale superioare în cadrul aceleiași categorii se va face în funcție de ordinea ierarhică, în raport cu nevoile și posibilitățile care există, ținându-se cont de limita de posturi cu respectivele grade.

Pe de altă parte, pentru polițiștii care au dobândit titlul științific de doctor, se va face o excepție de la condițiile anterioare. La fel și în cazul polițiștilor care au absolvit cursuri postuniversitare, cu excepția condițiilor care se referă la acordarea gradului de chestor.

Parteneri
Ce trebuie să ai în buzunar de Crăciun pentru a avea noroc și împliniri
Redactia.ro
Povestea tragica a Zarazei, bruneta „de o frumusețe dumnezeiască”, ucisă de un asasin plătit de Zavaidoc
Click.ro
O amuletă misterioasă, descoperită în Germania, ar putea rescrie istoria creștinismului
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Ștefan Hrușcă. Geanina a fost fotomodel și i-a dăruit artistului doi copii, un băiat și o fată
Unica.ro
Petre Daea, scandal conjugal de Crăciun. Soția a cerut ordin de protecție
EVZ.ro
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews
Doliu în România. Un mare nume ne-a părăsit. A fost răpus de o boală cruntă. Nu va fi niciodată uitat
Capital.ro
Cum arată casa de 2,5 milioane de euro a Monicăi Tatoiu. Are 9 dormitoare și mobilă de lux. Vila e o fortăreață: “Tot sistemul de protecție a casei este inventat de mine"
Avantaje
PLATA cu CARDUL se SCHIMBĂ RADICAL! DISPARE în câteva ORE
Mediaflux
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Mireasa Confesiuni, sezonul 6. Ce s-a întâmplat la Paris între Daiana și Cristi. De ce relația lor a ajuns în impas după logodnă
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro