Care este Teorema lui Pitagora și ce a răspuns Viorica Dăncilă. Tir de întrebări, la ultima conferință de presă
Viorica Dăncilă a răspuns în cadrul ultimei conferințe de presă la o altă întrebare legată de matematică. De această dată, șefa PSD a fost întrebată care este Teorema lui Pitagora. Deși inițial a refuzat să răspundă la o astfel de întrebare, în cele din urmă a preferat să explice care este răspunsul.
Viorica Dăncilă: Care este Teorema lui Pitagora
În cadrul conferinței de presă organizate joi seara, la ora 18.00, Viorica Dăncilă a fost pusă din nou în fața unei probleme de matematică: care este Teorema lui Pitagora. Iată ce a răspuns fostul premier al României.
”Am spus că nu voi mai răspunde la asemenea întrebări, ne vom concentra pe probleme politice. Dar pentru că iar o să se spună că nu știu, vă voi răspunde: Suma pătratelor catetelor e egală cu pătratul ipotenuzei. Dar este ultima dată când mai dau astfel de răspunsuri în spațiul public.”
Care este Teorema lui Pitagora
Teorema lui Pitagora este integrată în geometria euclidiană, fiind una dintre cele mai cunoscute argumentări de acest gen. Ea se referă la triunghiul dreptunghic și arată că suma pătratului catetelor este egală cu pătratul ipotenuzei.