Care este poziția ideală de dormit în cuplu. Vei avea parte de armonie și romantism

de: Andrei Simion
06 06. 2023

Modul în care doarme o persoană poate spune multe despre tipul său de personalitate. Ce se întâmplă însă când în același pat se odihnesc doi parteneri? Află în rândurile de mai jos care este poziția ideală de dormit în cuplu. Specialiștii spun că astfel vei avea parte de armonie și romantism în relația ta.

Care este poziția ideală de dormit în cuplu

Pe măsură ce adormim, controlul asupra corpului nostru este preluat de subconștient. Modul în care doarme o persoană spune multe lucruri despre personalitatea sa. Același lucru este valabil și în cazul partenerilor romantici. Felul în care doi oameni care spun că se iubesc dorm dezvăluie detalii despre natura relației lor.

Indiferent dacă îți place să dormi alături de partener sau singur, respectând spațiul personal, acest tip de comportament te poate ajuta să evaluezi starea relației tale romantice, dincolo de ceea ce se întâmplă când te afli în stare conștientă. Specialiștii au dezvăluit care este poziția ideală de odihnă a cuplurilor.

Există o poziție despre care se spune că este cea ideală de dormit în cuplu, dacă partenerii se iubesc într-adevăr. Odihnindu-te astfel, asiguri în mod subconștient armonie în relația pe care o ai, precum și o doză necesară de romantism. Dacă obișnuiești să dormi astfel natural, ai toate motivele de bucurie.

Poziția în cauză poartă denumirea de „lingură”. Potrivit analizelor realizate pe cupluri, 18% dintre parteneri obișnuiesc să se odihnească astfel în pat. Fără îndoială, nu îți este străină. În această poziție, unul dintre parteneri doarme cu spatele la celălalt, acesta din urmă ținându-l îmbrățișat. Ce semnifică această poziție poți afla în rândurile de mai jos.

Ce ascunde poziția „lingură” de somn în pat

Poziția „lingură” este poziția preferată de somn a cuplurilor și, totodată, cea ideală pentru partenerii care se iubesc în sensul real al cuvânt„ului. Persoana care doarme în interior, adică cea care stă cu spatele la celălalt partener, este considerată „lingura mică”. Cea de la exterior, adică cea care îmbrățișează, este considerată „lingura mare”.

Poziția de somn „lingură” arată că partenerii au o relație armonioasă, presărată cu momente pasionale. Lingura mare reprezintă, de fapt, partenerul dominant, în timp ce lingura mică se bucură de sentimentul de a fi protejat. Această poziția oferă un nivel ridicat de confort, atât din punct de vedere emoțional, cât și din punct de vedere fizic, fiind totodată și o poziție vulnerabilă din punct de vedere sexual, spun specialiștii.

Citește și: Un cuplu de „călători în timp” arată imagini din anul 2027 și susțin că sunt „singurii supraviețuitori” VIDEO

Atenție, însă! Dormind astfel, „lingura mică” ar putea să ofere un semnal potrivit căruia ar dori mai multă tandrețe și atenție din partea partenerului său.