Care este pluralul cuvântului jantă, de fapt. Prea mulţi români greşesc
Limba română, ca oricare altă limbă, poate produce erori în ceea ce privește folosirea anumitor cuvinte. De cele mai multe ori, oamenii greșesc formele de plural ale anumitor cuvinte, ceea ce nu este deloc confortabil pentru un vorbitor nativ. Mulți greșesc și forma cuvântului jantă, motiv pentru care ne-am gândit să explicăm cum este corect.
Forma de plural a cuvântului jantă
Limba română este una extrem de complexă, cu multe reguli stricte, pe care nici măcar vorbitorii nativi nu le știu în totalitate. Putem avea parte de confuzii în unele situații, motiv pentru care trebuie să cerem ajutorul sau să citim mai mult ca să evităm neplăcerile.
Cuvântul „jantă” este un substantiv feminin din limba română și se referă la partea exterioară a unei roți de vehicul, care susține pneul. Când dorim să folosim acest cuvânt la plural, ar trebui să ne gândim puțin la forma corectă înainte de a vorbi.
Mulți tind să spună jenți sau chiar genți când vor să decline substantivul jantă, dar trebuie să afle că fac o mare greșeală. Cele două forme sunt complet greșite și nu au nici cea mai mică legătură cu varianta corectă, care este una singură: jante.
Greșeli frecvente în limba română
Chiar dacă adjectivul „drag” are o singură formă acceptată pentru pluralul atât masculin, cât și feminin – „dragi” – vorbitorii tind să facă o distincție între cele două genuri, ceea ce poate duce la apariția formei incorecte „drage”, mai ales atunci când aceasta capătă o semnificație de substantiv în prezența unui adjectiv pronominal „mele”.
Citește și:Cum se scrie corect gramatical: demult sau de mult?
Cu toate acestea, este greu de crezut că există vorbitori care folosesc acest adjectiv în această formă în contextul său normal, adică în apropierea substantivului: „colege drage”, „drage colege”.
Una dintre cele mai frecvente erori de scriere este legată de forma de plural a substantivului „membru”, care este folosit atât în forma articulată, cât și în cea nearticulată: „membri” sau „membrii”.
Această dublă variantă reprezintă un mister pentru majoritatea utilizatorilor limbii române, care nu știu exact când este necesar să se dubleze litera „i” și de ce. Explicația gramaticală este simplă: cuvântul se scrie cu un singur „i” atunci când este folosit în forma nearticulată și cu doi „i” atunci când apare articulat.
Prepoziția „datorită” se folosește cu sens pozitiv, iar „din cauza”, cu sens negativ.
Acestea sunt doar câteva dintre cele mai frecvente greșeli din limba română. Este important să fim atenți la modul în care utilizăm cuvintele și să consultăm surse de încredere atunci când suntem nesiguri cu privire la ortografie sau gramatică.