De când cu platformele de streaming, românii au devenit mari fani seriale. Acest tip de producție a devenit unul dintre preferatele cinefililor. Acum s-a aflat care este cel mai bun serial din istorie. E neaşteptat, sigur nu l-ai văzut.
Cei mai mulți dintre români stau în fața televizoarelor atunci când nu au ce face. Urmăresc și filme, însă cei mai mulți optează pentru seriale.
Mulți dintre cinefili au impresia că cele mai bune seriale sunt cele vizionate de ei, însă există o producție care a câștigat inimile privitorilor încă de la primele sezoane.
Serialul considerat campionul incontestabil din punct de vedere al acestui tip de producție este „The Sopranos”, fiind considerat cel mai bun din toate timpurile.
Acest serial a atras atenția mai ales datorită laturei sale psihologice. Suspansul, acțiunea, dar și unele situații amuzante din serialul „The Sopranos” au fost pentru prima dată difuzate în anul 1999.
La două luni de la apariție, Robert De Niro joacă în filmul „Analyse This”, o comedie despre un șef mafiot care, la fel ca Tony Soprano, personajul principal din „The Sopranos” caută sprijinul unui terapeut.
„The Sopranos” este un succes total încă de la primele sale episoade. Acesra este cel mai bun serial din toate timpurile, conform publicației Rolling Stone.
Amestec de dramă, umor, romantism și trădare, cu accente de comedie neagră, serialul creat de David Chase este apreciat și în ziua de azi de mulți cinefili.
Steve Schirripa îl interpretează pe simpaticul gangster Bobby „Bacala” Baccalierri. Acesta își amintește de o conversație pe care a avut-o cu regretatul James Gandolfini. Acesta din urmă l-a interpretat pe complexul protagonist, Tony Soprano.
James Gandolfini ar fi spus că serialul nu va avea succes niciodată. În plus, „Jim” se gândea că „The Sopranos” nu va duce mai mult de un episod pilot.
Contrar așteptărilor protagonistului, telespectatorii au fost captivați. „The Sopranos” a fost „paradigmatic pentru momentul în care televiziunea a devenit artă”, a declarat Jeff Scheible, profesor de film și televiziune la King’s College London, conform publicației The Guardian.
„Unul dintre lucrurile inovatoare ale serialului este că Tony Soprano este acest personaj imoral, un antierou”, mai spune Jeff Scheible.
Primul sezon al serialului a câștigat și primul dintre cele 16 premii Emmy, iar actorii au devenit nume cunoscute în întreaga lume.
„În acest timp, antieroul a continuat să stea la baza a ceea ce numim acum televiziune de prestigiu”, cum ar fi Mad Men, Breaking Bad și Boardwalk Empire, a conchis Jeff Scheible.