Care este cea mai scumpă plantă din lume. Poți să o cultivi chiar la tine în grădină

de: Oriana Popescu
19 06. 2023

Poți cultiva în grădina ta cea mai scumpă plantă din lume și în timp, poate chiar îți poți transforma grădina într-o afacere și cu siguranță te vei îmbogăți. Un kilogram costă până la 10.000 de dolari, iar prețul pentru 500 de grame ajunge chiar și la 5.000 de dolari.

Planta care te poate îmbogăți

Șofranul (Crocus sativus) sau aurul roșu a fost întotdeauna cel mai scump condiment din lume, având o arie de răspândire foarte vastă pentru că este cultivat din vestul Mediteranei și până în India. Șofranul este ușor de întreținut dar metoda de recoltare este extrem de complicată, de aici și prețul mare.

Șofranul se recoltează doar manual, din floarea Crocus sativus. Iar interesant e faptul că recoltarea se face doar în perioada octombrie-noiembrie. Cei care vor să cultive șofran au nevoie doar de bulbi de Crocus sativus și o porțiune de teren cu sol argilos sau silicos.

Citește și: Cu ce e bine să combini șofranul. E unul dintre cele mai scumpe condimente din lume

Beneficiile pe care le are șofranul

Șofranul este o plantă veche și scumpă, un condiment cu un parfum puternic și o culoare distinctivă. Conține compuși antioxidanți care contribuie la reducerea riscului anumitor afecțiuni cronice care apar din cauza stresului oxidativ. Cercetările și îndelunga utilizare de-a lungul timpului demonstrează că șofranul poate îmbunătăți starea de spirit.

Principalul beneficiu al șofranului se referă la nivelul ridicat de antioxidanți specifici: crocin, pirocrocin, crocetină. Acești antioxidanți luptă împotriva stresului oxidativ și a radicalilor liberi din organism. Deoarece stresul oxidativ și radicalii liberi joacă un rol în dezvoltarea multor afecțiuni de sănătate, inclusiv cancerul și bolile de inimă, antioxidanți  precum aceștia pot ajuta la protejarea sănătății unei persoane.

Antioxidanții din șofran pot juca un rol în protejarea organismului de afecțiunile care afectează sistemul nervos. Cercetări efectuate în 2015  au demonstrat că unii compuși din șofran, precum crocinul, par să reducă inflamația și deteriorarea oxidativă a creierului, ceea ce poate duce la efecte benefice. Mai mult decât atât, femeile cu vârste cuprinse între 20 și 45 de ani care au luat 30 mg de șofran în fiecare zi au avut mai puține simptome decât cele care au luat un placebo.

Citește și: Planta care îi poate îmbogăți pe români. 500 de grame se vând și cu 5.000 de euro