Care e al doilea cel mai ascultat post radio din România. Mihai Morar şi Buzdugan au avut o surpriză când au văzut topul pe 2023
La început de an a fost publicat clasamentul celor mai ascultate posturi de radio. Studiul a fost realizat de IMAS – Marketing şi Sondaje şi Mercury Research, în perioada august-decembrie 2023. Deși mulți s-ar fi așteptat ca Radio ZU să fie pe primul loc, clasamentul a fost altul! Cine s-a clasat în topul preferințelor ascultătorilor?
Cel mai ascultat post radio din România
În 2023, ascultătorii au avut alte preferințe în ceea ce privește posturile de radio din țară. Conform clasamentului realizat de IMAS – Marketing şi Sondaje şi Mercury Research, postul public Radio România Actualităţi a depășit Radio ZU în Capitală. În țară, liderul suprem a rămas Kiss FM.
Așadar, Radio România Actualităţi este lider pe București, cu o medie de aproape 190.000 de ascultători în perioada menționată mai sus. Cifrele au fost în creștere față de 2022. Totuși, postul Radio ZU, prezentat de Mihai Morar şi Daniel Buzdugan, şi-a menţinut poziţia de lider pe publicul tânăr, comercial, adică cel vizat de clienţii de publicitate.
Radio ZU a avut o medie de 184.000 de ascultători, cifre în scădere faţă de toamna lui 2022. În plus, unele posturi radio au pierdut ascultători, iar altele au reuşit să-şi mărească cota de piaţă, mai exact, timpul de ascultare.
Ce posturi sunt în scădere
Radioul Magic FM care a avut o creştere constantă în ultimele valuri ajunge al treilea cel mai ascultat post din Bucureşti, depăşind „fratele” din acelaşi trust, Kiss FM.
Au fost și posturi care au crescut, spre exemplu postul Digi FM. A crescut în Capitală şi a urcat de pe poziţia 10, pe 8. Şi audienţa Digi24 FM, fostul Chill FM, care în prezent preia emisia Digi24 a fost pe plus, cu aproape 6.000 de ascultători.
Surpriză mare a fost și la postul de copii, Itsy Bitsy, care a urcat de pe 19, pe locul 15, şi a câştigat în jur de 7.000 de ascultători.