Carantină după 6 decembrie?! Un politician a rupt tăcerea în direct, la TV. Ce se va întâmpla
România în aceste ultime zile trece printr-una dintre cele mai grele perioade. Instituțiile statului se contrazic în afirmații, economia este aproape la pâmănt, iar Guvernul face pomeni electorale. Numărul alarmant de mare de noi infectări este ascuns sub preș, și riscăm o rată și mai mare de infectare. Unul din criticii vehemenți ai Guvernului Orban este fostul premier, Victor Ponta, care, recent, a făcut anumite afirmații dure.
Victor Ponta vorbește de carantină, după 6 decembrie
Ultimele zile au scos la iveală din ce în ce mai multe gap-uri în modul de comunicare a instituțiilor statului. Atât cu populația, cât și înterministerial, și acest lucru a determinat un număr mare de critici la adresa guvernanților. Mai avem aproape două luni până la Alegerile Parlamentare, iar scenariul de la locale se vede de la distanță și acum. Ca și în septembrie, au închis pentru o perioadă toate locațiile industriei HoReCa, după care au revenit și le-au redeschis. Guvernul Orban, ieri, aproba prima pomănă electorală, dând pensionarilor sociali vouchere de masă caldă. Economia se prăbușește, România se îndatorează din ce în ce mai mult, iar premizele dezastrului se întrevăd la orizont.
Victor Ponta, fostul prim-ministru, și liderul Pro România, este unul din cei mai duri critici la adresa Guvernului Orban. Printre multele scenarii expuse de Victor Ponta, scenarii la care s-au gândit și românii de rând, este cel al carantinei totale, după data Alegerilor Parlamentare.
Victor Ponta, în cel mai recent interviu acordat în emisiunea ”Subiectiv”, de la Antena 3, a calificat actuala guvernare ca fiind una criminală. Acuzațiile fiind unele din cele mai dure, ținând cont de imaginea actuală a României, în pragul unei noi escaladări a pandemiei de coronavirus. Rata de noi infectări crește vertiginos, iar Guvernului Orban, în opinia lui Victor Ponta, nu-i pasă de faptul că vor muri oameni, Acuzele fostului prim-ministru sunt și la adresa lui Klaus Iohannis, dar și PNL care insistă pentru organizarea alegerilor parlamentare în data de 6 decembrie.
”Există o soluţie pe care toate ţările pe care o aplică toate ţările mai puţin România. Testezi cât mai mult. Sunt mulţi asimptomatici nu ştiu că au virusul şi dau mai departe la cei care ajung în spital. La noi rata mortalităţii e mult mai mare. De aceea rata de infectare e mult mai mare. La noi e politica nu testaţi, ţineţi gunoiul sub preş că după 6 decembrie avem lockdown. Aşa e 100%.”, a declarat Victor Ponta.
”Ne sigilau în casă dacă nu aveam alegeri”
Se pare că Orban și guvernul pe care-l conduce revine la scenariul de dinainte de Alegerile Locale, când au redeschis urgent restaurantele, cluburile, barurile și sălile de jocuri. Acum, ca și atunci, ideea de capital politic în detrimentul siguranței populației, primează, cel puțin în optica acestora. Victor Ponta a mai afirat că, dacă în septembrie nu am fi avut alegeri, ne sigilau în casă dacă nu aveam alegeri.
”De ce credeţi că au deschis restaurantele şi tot şi era petrcere în România… că erau alegerile. Ne sigilau în casă dacă nu aveam alegeri. Vă explic cum ar fi trebuit să stea treaba la pelerinajul de la Sfânta Parascheva. Puteai să ai o discuţie cu BOR şi celelalte biserici şi spuneai că în 2020 nu se face pelerinaj. Unii oameni erau supăraţi, alţii nu, dar ştia toată lumea. N-au spus chestia asta pentru că se supărau enoriaşii şi nu îi mai votau la Iaşi, Neamţ, Suceava, Botoşani. Au zis ca după 27 septembrie că nu se mai poate. E o bătaie de joc”, a mai spus fostul premier.