10 dec. 2020 | 08:13

Cântăreața din România care a scăpat de cancer după ce a născut: ”Doctorița nu are explicație”

Monden
Cântăreața din România care a scăpat de cancer după ce a născut: ”Doctorița nu are explicație”
Sabina Leonte Alb, cântăreață de muzică populară, a scăpat de cancer după ce a născut

O cunoscută cântăreață din Ardeal a scăpat de cancer după ce a născut și s-a reinventat, ajungând din nou la greutatea din liceu. Povestea incredibilă a vedetei, spusă chiar de aceasta.

O minune poate să salveze o altă minune. La un pas de cancer! Sabina Leonte, miracol după ce a născut a treia oară

Sabina Leonte Alb a aflat că are cancer în urmă cu șapte ani. Pentru ea, finalul a fost un miracol. Cum i s-a schimbat viața după ce s-a vindecat? Noi mărturii ale îndrăgitei artiste.

„Cinci ani mai târziu a reapărut virusul cauzator de cancer și, da, te sperii, îți este teama, inevitabil. Am fost șocată să aflu de sarcină, pentru că nu mă așteptam, nu plănuisem să avem al 3-a copil, nici prin minte nu-mi trecuse. Explicație logică nici doctorița mea n-a găsit, pentru că mi-a explicat clar la începutul sarcinii, că virusul nu dispare în sarcină, pentru că ține de imunitate, iar imunitatea în orice sarcină este foarte scăzută. Așadar, Adonis este minunea vindecătoare. Familia mea mi-a fost alături, în special soțul meu, pentru că fetițele erau destul de mici”, spune Sabina Leonte despre miracolele din viața sa.

Face sport și are un stil de viață sănătos

Boala i-a schimbat viața total, iar de ceva timp a decis să întâmpine binele pe care îl trăiește cu ceva schimbări. A decis să se reinventeze! S-a apucat de sport și ține un regim alimentar sănătos. În cele două luni de carantină, aceasta a reușit să slăbească 12 kilograme, iar acum a ajuns la greutatea din liceu, 61 de kilograme. Nu se oprește aici, însă, căci solista din Ardeal are în plan să mai slăbească, pentru a ajunge la greutatea ideală pentru ea.

„Cumva am decis să mă reinventez, începând de la condiția fizică, la stilurile muzicale. Spun asta pentru că am început prin a pierde 12 kg în perioada de pandemie, cu un regim alimentar sănătos și sport! În luna februarie cântăream 73 de kg, eram și după sarcină și după sărbătorile de iarnă, după care cu toții ne alegem cu ceva kilograme în plus, de regulă Am început treptat să am grijă ce mănânc, în sensul că încercam să calculez caloriile alimentelor, să fie mesele mele hipocalorice.

Pe lângă asta am început să alerg zilnic, între 3 și 5 km, fie ploaie fie caniculă, alerg zilnic, fără excepție, și în prezent, iar acum am ajuns la greutatea din liceu, 61 de kg. Mai am 2 kg până la greutatea ideală în concepția mea! Dar o iau treptat, pentru că este mai sănătos decât să slăbești brusc!”, a declarat Sabina Leonte.

Parteneri
Ce trebuie să ai în buzunar în a doua zi de Crăciun pentru a-ți merge bine tot anul
Redactia.ro
2025 este Anul Șarpelui, un an care anunță transformări profunde și șanse mari de a descoperi dragostea
Click.ro
Cum dau autoritățile apă la moară fanilor teoriei conspiraționiste Chemtrails
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Al Bano a spus ce s-a întâmplat în noaptea în care fiica lui, Ylenia Carrisi, a dispărut: „Acesta e dramaticul adevăr!”
Unica.ro
În sfârșit, ninge și la București. Iarna pune stăpânire pe jumătate din țară
EVZ.ro
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews
Tragedie în lumea filmului. Familia a anunțat vestea în lacrimi: Inimile noastre sunt frânte
Capital.ro
Cum arată casa de 2,5 milioane de euro a Monicăi Tatoiu. Are 9 dormitoare și mobilă de lux. Vila e o fortăreață: “Tot sistemul de protecție a casei este inventat de mine"
Avantaje
MOȚIUNE de DESTITUIRE a PREȘEDINTELUI! CRIZĂ politică fără PRECEDENT
Mediaflux
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul Capitalei
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro