Canicula rupe România astăzi, 13 iulie 2023. Va fi cea mai caldă zi din an, temperaturi de foc în țară

de: Sabina Anastasia
13 07. 2023

Joi, 13 iulie, va fi cea mai caldă zi a anului 2023, potrivit datelor furnizate de Administrația Națională de Meteorologie (ANM) până la acest moment. Temperaturile ce se vor resimți în țară vor depăși 40-42 grade Celsius. Cu ce fenomene ne vom confrunta în următoarele ore.

Joi, cea mai caldă zi din 2023

„Joi, indicele temperatură-umezeală va atinge și depăși pragul critic de 80 de unități, iar temperaturile resimțite vor fi peste 40-42 grade Celsius”, a anunțat directorul ANM, Elena Mateescu, în urmă cu câteva zile.

În noaptea de miercuri spre joi, la ora 00:00, în aproape toate teritoriile din țară temperaturile au înregistrat valori de peste 20 de grade Celsius. Cel mai cald a fost la Timișoara, unde s-au raportat 29 grade Celsius, și la Roșiorii de Vede, unde au fost înregistrate 28 grade Celsius.

În primele ore ale dimineții, mai exact în jurul orei 07:00, temperaturile au variat. La Miercurea Ciuc au fost înregistrate 14 grade Celsius, iar la Sulina și Sf. Gheorghe 24 grade Celsius, potrivit prognozei meteo actualizate de reprezentanții ANM.

Temperaturile vor crește treptat în toată țara, pe parcursul zilei de joi, 13 iulie, anunță meteorologii. Va fi cea mai caldă zi a anului 2023, potrivit informațiilor analizate de specialiștii ANM până în prezent. Se vor resimți temperaturi de peste 40-42 grade Celsius.

Ce temperaturi se anunță în țară

În toate regiunile din România, temperaturile vor fi peste 35 de grade Celsius, anunță ANM. Maximele vor atinge 40-41 grade Celsius și vor fi înregistrate în lunca Dunării, în principiu. Cel mai puțin cald va fi în Maramureș, unde valorile termice vor varia între 26 și 29 grade Celsius.

ANM a emis o alertă de cod galben de disconfort termic ridicat pentru ziua de joi, 13 iulie. Căldura se va extinde în majoritatea teritoriilor din țară. În sudul Câmpiei României și în sudul Banatului, temperaturile vor fi cuprinse între 38 și 40 grade Celsius.

Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități, au precizat meteorologii ANM. În Oltenia vor fi 41 grade Celsius, în Muntenia 40 grade Celsius, iar în Moldova 39 grade Celsius. Valul de căldură se va extinde, iar la finalul săptămânii va stagna în sudul țării.

Cum va fi vremea la finalul săptămânii

Nici la finalul săptămânii nu scăpăm de temperaturile caniculare. Vineri, 14 iulie, în Muntenia se vor înregistra 38 grade Celsius, în Dobrogea mai puțin cu un grad, iar în Oltenia 36 grade Celsius. În vestul României, valorile termice maxime vor varia între 25 și 31 grade Celsius.

Te-ar putea interesa și: Ce este Anticiclonul Cerberus, fenomenul care aduce temperaturi îngrozitoare în România. ANM, avertisment pentru români

Și în weekend, vremea se va mențina caldă. În timpul nopților, temperaturile minime vor varia între 10 grade Celsius, în Transilvania, și 22 grade Celsius, în Dobrogea. Valorile termice maxime vor atinge 37 grade Celsius în Dobrogea, Oltenia și Muntenia, pe timp de zi. În Banat vor fi 35 de grade Celsius.