Când va începe școala și ce se întâmplă cu examenele naționale. Anunțul Ministrului Educației
Ministrul Educației anunță ultimele informații cu privire la redeschiderea școlilor. Monica Anisie a precizat că sunt luate mai multe variante în calcul. Vezi când vor putea reveni elevii și studenții în sălile de curs.
Când se redeschid școlile
Ministrul Educației, Monica Anisie, a explicat că școlile își vor deschide din nou porțile pentru elevi în momentul în care acest lucru se va putea face în afara oricărui pericol, iar anunțul va fi făcut de Comitetul pentru Situații Speciale de Urgență.
„Specialiștii au evaluat mai multe scenarii care țin seama de situația îmbolnăvirii cetățenilor cu coronavirus. Așteptăm să vedem care sunt deciziile Comitetului pentru Situații Speciale de Urgență și, în funcție de ce ni se comunică, vom face publice scenariile. Preconizăm să începem cursurile în momentul în care se încheie starea de urgență.
Așteptăm să vedem dacă acel moment este unul prielnic astfel încat sănătatea copiilor să nu fie pusă în pericol. Nu putem avansa o dată, dar în momentul în care Comitetul pentru situații speciale de urgență ne comunică faptul că nu este niciun pericol ca elevii să se îmbolnăvească, atunci vom începe cursurile“, a declarat Monica Anisie pentru televiziuni.
Ce se întâmplă cu examenele naționale
În ceea ce privește examenul de Evaluare Națională, cât și examenul de Bacalaureat, chiar dacă subiectele vor fi doar din materia de pe semestrul I, data la care sunt programate nu va suferi nicio modificare, potrivit anunțului făcut de șefa de la Educație.
„Preconizăm pentru luna iulie atât examenul de Evaluare Națională, cât și examenul de Bacalaureat. Nu vorbim de o amânare, ci vorbim de un calendar care să nu afecteze în niciun fel situația elevilor care sunt puși în fața unor examene naționale. Materia pentru examenul de bacalaureat și pentru evaluarea națională este cea realizată până la finalul semestrului I. (…) În orice situație, în orice scenariu, anul școlar se încheie. În toate statele europene, anul școlar se va încheia mai târziu“, a adăugat Monica Anisie.