Când va ajunge Elena Udrea în România, de fapt. Ce face justiția din Bulgaria

de: Stan Nicu
08 04. 2022

Când va ajunge Elena Udrea în România, de fapt. Ce face justiția din Bulgaria. Anunțul aducerii Elenei Udrea în România a fost făcut de ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu. Acesta din urmă a spus că aducerea în ţară a Elenei Udrea depinde acum de instanţa de judecată din Bulgaria, însă normal nu ar trebui să dureze foarte mult.

Ministrul Justiție, despre aducerea Eleni Udrea din Bulgaria. Când ar putea ajunge în țară

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a anunțat, astăzi, că se află în derulare „o procedură de predare” în ceea ce o priveşte pe Elena Udrea, care a fost prinsă în Bulgaria, în timp ce încerca să treacă granița în Grecia.

“Ministerul Justiţiei nu are o echipă trimisă acolo, pentru că nu e implicat în procedură. Este în atribuţia noastră să sprijinim acest proces la cerere. Deci, dacă Tribunalul Bucureşti sau instanţa bulgară ne solicită sprijin cu furnizare de documente, aşa scrie procedura, atunci se implică şi Ministerul Justiţiei, fiind vorba de un mandat european de arestare. Deocamdată, ea este în custodia autorităţilor bulgare şi va fi prezentată instanţei”, a spus Cătălin Predoiu, la Ministerul Justiţiei.

Instanța din Bulgaria decide când ajunge Elena Udrea în țară

Acum, aducerea Elenei Udrea în țară pentru a-și ispăși cei 6 ani de pușcărie depinde de instanțele judecătorești din Bulgaria, după cum susține ministrul Justiției de la noi.

”Totul depinde acum de instanţa bulgară, dar nu va dura foarte mult pentru că avem mandat european de arestare şi există aceea procedură JAI”, a declarat Cătălin Predoiu.

În context ar putea interveni ministerul Justiției în aducerea Elenei Udrea

Acesta a mai explicat că dacă autorităţile din Bulgaria vor solicita alte documente atunci se va implica şi Ministerul Justiţiei.

”Altfel, suntem doar într-o procedură de predare, iar în momentul în care va ajunge în ţară va fi pusă în aplicare decizia instanţei”, a mai declarat ministrul Justiției.

Elena Udrea, 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute

Elena Udrea a fost condamnat la șase ani de închisoare în dosarul „Gala Bute“, numai că, înainte de pronunțarea instanței, aceasta a plecat din țară, prin la Vama Giurgiu.

Poliția Română a dat-o în urmărire generală pe Elena Udrea, astfel că a fost prinsă în Bulgaria, în vama Kulata, în timp ce încerca să treacă în Grecia.

Pentru ce a primit Elena Udrea condamnarea

Fosta blondă de la Cotroceni este acuzată că a luat, de cel puțin trei ori, bani de la oameni de afaceri interesaţi să obţină contracte cu statul.

În plus, după ce Ministerul Dezvoltării şi Turismului, pe care-l conducea Elena Udrea, a plătit organizarea meciului de box din 2009, bugetul de stat ar fi pierdut 2 milioane de euro.