În 2016 la marginea Bucureștiul se deschidea un complex cu o investiție de 50 milioane de euro. Therme București este investiția făcută de grupul austriac A-Heat. Dej cunoscut ca cel mai mare centru termal din Europa, exotica locație a avut parte de succes, încă de la deschidere. Din păcate, ca multe alte afaceri, inclusiv Therme București a fost nevoit să-și închidă porțile anul trecut.
În urmă cu cinci ani, pe 14 ianuarie 2016, se deschidea Therme București, un centru de wellness, relaxare și divertisment de 30.000 mp, bazat pe ape termale. Proprietarii Therme, grupul austriac A-Heat, spun că acesta este cel mai mare complex de acest gen din Europa. Grupul a investit 50 de milioane de euro în facilități, potrivit Mediafax.
Grupul german Wund, care deține patru astfel de centre termice în Europa, a dezvoltat proiectul. Centrul se întinde pe peste 25.000 mp, echivalentul a 37 de terenuri de fotbal și poate găzdui simultan peste 4.000 de clienți. Principalele caracteristici ale centrului sunt cele 8 piscine încălzite, unde apa va avea o temperatură constantă de 33 de grade Celsius. Bazinele sunt umplute cu apă termală care se ridică de la o adâncime de 3.100 de metri. Temperatura aerului este cuprinsă între 29 și 30 de grade Celsius.
Therme București are 16 tobogane cu o lungime totală de 1,5 kilometri, dintre care 7 sunt dedicate copiilor. Complexul are, de asemenea, o piscină cu valuri și saune tematice. De asemenea, se mândrește cu cea mai mare grădină botanică interioară, deoarece găzduiește peste 800.000 de plante, inclusiv 500 de palmieri. Centrul este deschis, de obicei, de la 9:30 la 23:30 în timpul săptămânii și între 8:00 și 1:00 în weekend.
Din păcate anul 2020 nu a fost un an propice nici pentru Therme București. Din cauza restricțiilor anul trecut proprietarii complexului, aflat la 20 de km de București, au decis închiderea centrului. Odată cu anunțarea relaxărilor s-a decis și redeschiderea centrului spa Therme București.
Conform site-ului Threme București, se pot procura bilete începând cu data de 7 iunie. De altfel s-a anunțat redeschiderea complexului printr-un mesaj pe pagina oficială de Facebook a complexului termal.
”E timpul sa iti iei revansa pentru toate ocaziile pierdute din ultimul an. Achizitioneaza biletul de acces de pe site-ul www.therme.ro si bucura-te de mii de palmieri, piscine cu apa termala si un sentiment de vacanta pe care il vei pastra cu tine pana la urmatoarea vizita la Therme. Time to relax. Time to Therme.”, spun anunțul de pe Facebook.