Când se pune sare în mazăre, de fapt. Greşeala care o întăreşte imediat, strici preparatul aşa
Dacă și ție îți place să gătești mazăre, ai ajuns la locul potrivit. Playtech Știri îți explică în materialul de astăzi cum trebuie să prepari această legumă pentru a avea gust savuros. Află în rândurile de mai jos în ce moment trebuie să adaugi sarea în oala de pe aragaz.
Ce trebuie să adaugi în mazăre
Mazărea este una dintre cele mai consumate legume. Este, practic, fructul din interiorul unei păstăi. Acest aliment este ușor de gătit și poate fi consumat și ca fel de mâncare principal, dar și sub formă de garnitură. Există numeroare varietăți de preparate pe bază de mazăre.
Mazărea este extrem de versatilă și poate fi folosită în multe moduri în bucătărie. Înainte de a fi gătită, trebuie clătită foarte bine, iar dacă este vorba despre un soi ce prezintă coajă, aceasta trebuie îndepărtată. Mazărea poate fi consumată și crudă, dar și fiartă, în salate și alte preparate.
Gătitul mazărei poate fi foarte simplu. Această legumă poate fi pasată pentru a fi consumată de copii sau transformată în sosuri pentru supe sau ciorbe. Poate fi preparată sub formă de supă cremă, de asemenea. Gătită în unt cu parmezan și condimente, are un gust excelent.
Pentru a găti diverse preparate pe bază de mazăre, poți folosi leguma direct cultivată în grădină sau o poți cumpăra în pungi, înghețată, de la magazin sau supermarket. Aceasta din urmă se gătește rapid. Indiferent de forma aleasă, trebuie să presari sare în mazăre, pentru un gust bun.
Când se presară sare în mazăre
Multe gospodine se plâng de faptul că, atunci când gătesc mazărea, aceasta se întărește. Secretul pentru o legumă moale și bine fiartă depinde de momentul în care alegi să adaugi sare în apa în care aceasta fierbe. Sarea se pune în apa care a început să fiarbă, spre finalul preparării mazărei.
Este bine ca, după ce adaugi sare în apa pusă la fiert, să acoperi oala sau vasul de bucătărie cu un capac de dimensiune potrivită, pentru ca aroma preparatului să se mențină.
Te-ar putea interesa și: Mâncare de mazăre fără carne. Rețeta ideală dacă vrei ceva sănătos și bun în post
În funcție de specie, dar și de modul în care este preparată, mazărea poate să aibă gust diferit. De obicei, aroma sa este dulceagă. Mazărea cu coajă este mai uscată și se spune că are cel mai bun gust. Există șii specii cu gust dulce spre ușor amar. Adevăratul gust al mazărei îl poți simți când o mesteci crudă.