Când se întoarce Christian Eriksen pe teren, de fapt. Internaționalul danez a suferit un infarct în 12 iunie, în timpul partidei cu Finlanda de la Euro 2020. Jucătorul de 29 de ani a fost salvat datorită manevrelor de resuscitare efectuate de medici, pe gazon. La spital i s-a montat un defibriltor cardiac, iar acum se simte bine. Mai mult, și-a vizitat colegii de club de la Inter Milano cărora le-ar fi spus că va reveni pe teren în 4-5 luni.
Când se întoarce Christian Eriksen pe teren, de fapt. Starul naționalei daneze se află în recuperare după infarctul suferit pe teren la Euro 2020. Mijlocașul de 29 de ani a fost salvat prin manevre de resuscitare care au durat minute bune. După ce a fost supus unei intervenții chirurgicale pentru montarea unui defibrilator cardiac, Eriksen s-a retras lângă familie, în țara natală. Cariera lui părea total compromisă, dar fotbalistul pare să-și revină rapid la normal.
Marea problemă este faptul că, în Italia, unde e legitimat la Inter Milano, regulamentele interzic activitatea sportivă profesionistă jucătorilor care au montate dispozitive cardiace ca ale lui Eriksen.
Nu putem să-i dăm drept de joc pentru nicio competiție oficială din Italia. Dacă acel dispozitiv va fi îndepărtat, iar el își va putea relua activitatea fără niciun pericol și fără restricții, doar atunci va putea juca din nou pentru Inter”, a declarat Francesco Braconaro, membru al Comisiei Medicale a Federației Italiene de Fotbal, citat de Football-Italia.
Christian Eriksen și-a vizitat, miercuri, colegii de la Inter Milano în cantonamentul echipei la care evoluează și portarul român Ionuț Radu. Într-un comunicat al clubului se anunța că starea lui Eriksen, fizică și psihică, este excelentă. De asemenea, se menționa că jucătorul va urma programul de recuperare stabilit cu doctorii din Copenhaga. Joi, Corriere dello Sport a scris că Eriksen și-a anunțat colegii de la Inter când va reveni pe teren. „Totul a mers bine pentru mine de atunci. În 4-5 luni, voi fi din nou pe teren”, ar fi fost mesajul danezului, conform publicației italiene.
Dar lucrurile s-ar putea să nu stea chiar așa. Impresarul jucătorului a declarat la o televiziune daneză că nu s-a pus deocamdată problema unei date anume pentru revenirea lui Eriksen pe gazon.
Eu nu l-am auzit să zică asta, dar totul este posibil. Cei de la Inter au fost fericiți să-l vadă pe Christian într-o formă bună. Christian vrea să se afle în cea mai bună formă ca tată, soț, frate și prieten. Nu există o dată anume, nu există presiune, nimic”, a explicat reprezentantul fotbalistului.