Când se desfășoară BIAS 2024. Programul complet pentru cel mai mare show aviatic din România

de: Ștefan R. Apostol
30 08. 2024

Ca în fiecare an, de 14 ani, în perioada verii are loc unul din cele mai mari spectacole aeriene din estul Europei, la București. „Bucharest International Air Show”, BIAS, este un eveniment unic, așa că ne-am interesat când se desfășoară BIAS 2024, precum și care este programul complet pentru cel mai mare show aviatic din România.

BIAS a ajuns la cea de a XIV-a ediție

În urmă cu 14 ani, la inițiativa celor de la Compania Națională Aeroporturi București (CNAB), avea să fie propus publicului român, și nu numai, pasionat de avioane, un concept de spectacol unic și interesant.

Un alt eveniment de acest gen are loc și în apropiere de litoralul românesc, pe aeroportul Mihail Kogălniceanu, „Black Sea Air Show”, ajuns la a III-a ediție, și care a avut loc pe 3 august a.c.

Locurle unde va avea loc și această ediție de BIAS 2024 sunt aceleași, ca în fiecare an, și anume Aeroportul Băneasa și Romaero, iar organizatorii spun că se așteaptă la peste 150.000 de spectatori la cele 12 ore de spectacol aviatic de excepție.

Când se desfășoară BIAS 2024

Așa cum spuneam la început, evenimentul de la Aeroportul Băneasa și Romaero are loc pe perioada verii, iar dacă ultima ediție a avut loc între 25-26 augsut, BIAS 2024 va avea loc, începând de astăzi 30 august, și mâine 31 august a.c.

Startul va fi dat de la ora 9:00 a acestei dimineți, și va avea ca tematică aniversarea a 20 de ani de la aderarea României la Alianța Nord-Atlantică (NATO). Conform comunicatului, la startul de astpzi vor participa echipaje din peste 13 state europene, care vor zbura și vor face un adevărat spectacol:

„La BIAS 2024 vor flutura drapelele celor 12 țări care vor fi reprezentate atât prin evolutii militare și civile, precum și prin avioane în expoziția de aviație: Germania, Franța, SUA, Grecia, Polonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Cehia, Slovenia, Croația și Bulgaria. România va fi reprezentată de Forțele Aeriene Române și de legendele zborului autohton: Hawks of Romania, Iacării Acrobați, White Wings, Blue Wings.”, se arată în comunicatul emis de organizatorii BIAS 2024.

Programul complet pentru cel mai mare show aviatic din România

Tot de la prima oră a acestei dimineți, va fi deschisă și expoziția de aviație generală, precum și prezentarea unora dintre cele mai puternice aparte de zbor, fie avioane, fie elicoptere. În ceea ce privește programul complet pentru cel mai mare show aviatic din România, mai jos aveți evenimentele care se vor desfășura pe parcursul acestor 2 zile.

Din 2009 și până în prezent, BIAS a fost unul din cele mai importante și spectaculoase evenimente aviatice din România și Europa:

„Pentru noi, BIAS nu este doar o poveste de succes pe care o scriem an de an din 2009, ci și un veritabil motor care pune în mișcare energiile celor care se regăsesc în valorile și principiile acestui proiect de suflet: respect, pasiune, cutezanță, inovație…”, se mai arată în comunicat.