Când scapă România de masca de protecție, de fapt. Prefectul Capitalei a făcut anunțul chiar azi

de: Ștefan R. Apostol
03 05. 2021

Astăzi Grupul de Comunicare Strategică a dat publicității un nou buletin COVID. Conform acestuia Bucureștiul are astăzi, 3 mai, o incidență de 2,42. Este a treia zi consecutivă cu o incidență sub 3. Tot astăzi Prefectul Alin Stoica anunța că s-ar putea relaxa restricțiile la nivelul Bucureștiului. În același timp s-a discutat și despre obligativitatea în ceea ce privește masca de protecție.

București la trei zile consecutive cu o incidență sub 3

Astăzi la ora 13:00 Grupul de Comunicare Strategică a dat publicității un nou buletin COVID. Conform acestuia incidența ratei de infectare la nivelul Capitalei este de 2,42. Asta înseamnă că de astăzi s-ar putea decide relaxara restricțiilor de până acum.

Prefectul Alin Stoica anunța posibilitatea ca restaurantele, teatrele și cinematografele să se redeschidă. Singura condiție va fi menținerea restricției de 30% pentru românii dn București care vor putea intra în aceste locații.

”Câteva dintre măsurile respective sunt creșterea capacității sălilor de spectacole și restaurantelor. Ele ar putea funcționa la capacitate de 50%. De asemenea, spectacole de tip drive-in sau spectacole în aer liber cu cel mult 300 de participanți.

Având în vedere că vine vara și așteptăm genul acesta de evenimente, spectacole. Coroborat cu un număr mai mare de oameni care sunt vaccinați, lucrurile ar putea să arate chiar bine”, a spus Alin Stoica.

Alin Stoica spune că Bucureștiul ar putea scăpa de masca de protecție

În declarațiile de astăzi Prefectul Alin Stoica a mai discutat și despre ce se va întâmpla cu masca de protecție. Condiția primordială ca bucureștenii să scape de această obligativitate este ca incidența să scadă sub 1,5.

Trendul din ultimele zile arată că este posibil să se ajungă la această incidență, dar deocamdată autoritățile nu vor să riște un noul val de infecții. Deși incidența zilei de astăzi este la 2,42, decizia de relaxare nu a fost încă luată sută la sută. Se mai așteaptă urmărirea aesteia și în următoarele 24 sau 48 de ore, și de-abia atunci se va lua o decizie.

”Deocamdată lucrăm pe scenariul de relaxare. De fapt, scenariul pe care lucrăm e cel de vaccinare, ca să știe toată lumea că asta este prioritatea zero pentru noi. Posibilitatea de renunțare definitivă la masca de protecție va fi în momentul în care vom avea 50-60% din populația capitalei vaccinată”, a mai declarat Prefectul Alin Stoica.

Luând exemplul Spaniei, Prefectura Capitalei a decis aprobarea unor evenimente culturale-experiment atât la Opera Română, cât și la Teatrul Național. Experimentele sunt realizate împreună cu Ministerul Culturii, și vor avea loc în weekend-ul 14-15 mai, anul curent. Sălile celor două instituții de cultură vor putea fi ocupate în procent de aproape sută la sută, condiția fiind ca spectatorii să facă dovada vaccinării.