Bucurie pentru fanii serialului „Vlad“! Aceștia își pot da, din nou, întâlnire cu personajele lor favorite, urmărind primele două sezoane, ce vor fi redifuzate în curând. Așadar, până la apariția sezonului 3, fanii serialului românesc vor putea să vizioneze, de luni până joi, după jurnalul de știri de noapte, începutul unei povești palpitante de răzbunare.
Actorii din serialul „Vlad“ s-au întors pe platourile de filmare, iar în timp ce fanii vor putea viziona, din nou, primele două sezoane, protagoniștii vor filma noi episoade. După cum bine știți, filmările au fost suspendate din cauza crizei pandemice, însă acum actorii sunt mai pregătiți ca niciodată să-și intre în rol. Noile epidoade se anunță a fi pline de surprize.
Vedeta serialului este nerăbdătoare să înceapă filmările, care au fost întrerupte într-un „punct fierbinte“.
„Pe 13 iulie, în mai puțin de o săptămână, o să revedem «VLAD». Sincer chiar și eu îmi doream să revăd toate episoadele, pentru a intra în noile episoade pregătite.
Episoadele noi se anunță atât deimportante și de faine încât ar fi fost păcat să nu avem un mic reminder cu tot ceea ce s-a întâmplat de la început și până la momentul în care a trebuit să întrerupem filmarea și difuzarea. Avem ocazia de a revedea pățaniile și răzbunarea lui VLAD, de a reintra în lumea VLAD“, transmite Adrian Nartea.
La rândul ei, Olimpia Melinte, cea care o interpretează pe fosta iubită a lui Vlad, spune că primul sezon a rămas preferatul ei.
„Acolo începe povestea, îi vedem tineri, inocenți, îndrăgostiți și rând pe rând se simte decăderea, pe fiecare îl lovește viața în plin, iar poveștile se destramă, iubirea se transformă în ură și ia fața trădării. Poate că e nostalgia începutului când și noi toți, actorii, echipa, eram în căutări, ne cunoșteam și porneam în această aventură împreună.
E o perioadă perfectă să revedem primele sezoane și să ne reconectăm cu aventura serialului VLAD“, a declarat actrița, potrivit unui comunicat remis redacției noastre.