Când revine Christian Eriksen pe teren. Fotbalistul a făcut marele anunț pe care toți fanii lui îl așteptau
Christian Eriksen a fost la un pas de moarte la Euro 2020. După infarctul suferit pe teren, în 12 iunie, internaționalului de 29 de ani i s-a montat un defibrilator cardiac. Cariera lui părea terminată. Acum, mijlocașul lui Inter Milano dă o veste neașteptată și plină de optimism privitoare la revenirea sa în fotbalul mare.
Când revine Christian Eriksen pe teren
Christian Eriksen s-a născut a doua oară în 12 iunie, la Euro 2020. În minutul 43 al partidei cu Finlanda, internaționalul danez a suferit un infarct. A fost nevoie de minute bune de resuscitare pentru ca fotbalistul de 29 de ani să revină la viață. Eriksen a fost transportat la un spital din Copenhaga unde i s-a montat un defibrilator cardiac. Apoi, s-a refugiat în orașul natal, alături de familie. Dar viitorul lui ca fotbalist a fost pus sub semnul întrebării.
Miercuri, Christian Eriksen și-a vizitat colegii de la echipa de club, Inter Milano. El s-a îmbrățișat inclusiv cu Ionuț Radu, portarul român al campioanei Italiei. Danezul a fost supus unor analize și de doctorii clubului, starea sa de sănătate fiind, la ora actuală, excelentă. Marea problemă rămâne, însă, regulamentul Federației Italiene de Fotbal, ce nu permite apariția în competiții profesioniste a sportivilor care au implantate dispozitive cardiace ca al lui Eriksen.
Fotbalistul a făcut marele anunț pe care toți fanii lui îl așteptau
În cantonamentul celor de la Inter, Eriksen a părut într-o formă grozavă, lucru consemnat și de comunicatul clubului.
În această dimineață, Christian Eriksen a fost prezent la Appiano Gentile. El s-a întâlnit cu șefii clubului, antrenorul, coechipierii și staff-ul lui Inter.
Eriksen se simte bine și este într-o stare excelentă din punct de vedere fizic și psihic.
El va urma programul de recuperare stabilit de doctorii danezi la Copenhaga, cu toate testele clinice la zi pentru ca medicii de la club să fie informați”, se arată în comunicatul celor de la Inter Milano.
Dar, pe de altă parte, Comisia Medicală a Federației Italiene de Fotbal a anunțat că nu-i va acorda drept de joc lui Eriksen, dat fiind defibrilatorul pe care-l are montat.
Nu putem să-i dăm drept de joc pentru nicio competiție oficială din Italia. Dacă acel dispozitiv va fi îndepărtat, iar el își va putea relua activitatea fără niciun pericol și fără restricții, doar atunci va putea juca din nou pentru Inter”, a declarat Francesco Braconaro, membru al comisiei, citat de Football-Italia.
Joi, Corriere dello Sport a scris că Eriksen și-a anunțat colegii de la Inter când va reveni pe teren. „Totul a mers bine pentru mine de atunci. În 4-5 luni, voi fi din nou pe teren”, a fost mesajul danezului, conform publicației italiene. Rămâne de văzut dacă Eriksen va reveni pe gazon la Inter Milano sau va lua calea unor campionate ce permit evoluția fotbaliștilor cu dispozitive cardiace, așa cum e cazul lui Daley Blind, la Ajax Amsterdam.