Când intră banii pe cardurile de alimente în octombrie. E oficial, anunțul făcut pentru milioane de români
Guvernul României acordă în acest an 1500 de lei persoanelor defavorizate, în șase tranșe a câte 250 de lei, banii venind pe card o dată la două luni, începând din luna ianuarie. Acum, autoritățile au anunțat când intră banii pe cardurile de alimente în octombrie. E oficial, anunțul făcut pentru milioane de români.
Alimentare carduri sociale octombrie 2023
Ministrul Investițiilor, Adrian Câciu, a informat, marţi, data la care vor fi încărcate cu bani voucherele sociale de alimente. În luna octombrie, voucherele pentru alimente vor fi alimentate cu o nouă tranșă de 250 de lei pentru peste 2,5 milioane de români eligibili în programul Sprijin pentru România.
Ministrul Investițiilor, Adrian Câciu, crede că aceste vouchere sociale de alimente vor fi alimentate cu suma de 250 de lei pe data de 15 octombrie 2023.
Vezi și: Ce se întâmplă dacă ai rămas fără bani pe cardul social
”La acest moment, așteptăm alimentarea conturilor MIPE de către Ministerul de Finanţe pentru implementarea cu succes și la timp a acestor măsuri asteptate de români și asumate de către Guvernul României”, a anunţat, azi, ministrul Adrian Câciu, conform Mediafax.
Cea de-a noua tranșă din totalul celor 1500 de lei
Aceasta este a 9-a tranșă a ajutorului pentru alimente şi mese calde acordat persoanelor vulnerabile, care intră pe cardurile „Sprijin pentru România”.
Județele cu cei mai mulți beneficiari de vouchere sociale pentru alimente și mese calde sunt în:
-București (122.000),
-Suceava (90.879),
-Iași (90.196),
-Dolj (89.801)
-Bacău (82.410).
Cine beneficiază de vouchere de alimente și mese calde
”-Persoane, copii și adulți, care sunt încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 1.700 lei pentru tranșele din anul 2023.
-Pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei, pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 1.700 lei pentru tranșele din anul 2023
– Familiile cu cel puțin doi copii în întreținere ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 de lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 675 de lei pentru tranșele din anul 2023.
Vezi și: Când vor mai fi alimentate cardurile sociale
-Familiile monoparentale ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 de lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 675 de lei pentru tranșele din anul 2023.
– Familiile și persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul social
– Persoanele fără adăpost astfel cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare”, prevede legea.
În anul 2022, românii eligibili au primit alte patru tranșe, în valoare totală de 1.000 de lei, ultima fiind virată în data de 19 decembrie 2022 pentru 2.368.907 de români.