‘Când inimile mari cedează’. Radu Oprișan, editorial emoționant la 4 ani după o mare tragedie

Zilele trecute s-au împlinit 4 ani de cînd ne-a parasit Didi Prodan. Îmi permit să-i spun Didi și nu Daniel deoarece ne lega o prietenie DELOC anticipată dar dezvoltată firesc și rapid. Într-un noiembrie cenușiu al lui 2016, destinele ne-au separat tragic: el a plecat în altă lume, eu am rămas. 16 noiembrie m-a prins în secția ATI de la Floreasca, trezit din comă după un accident cerebral.

Un coleg de salon frunzărea presa online pe telefon. La un moment dat, ceva mi-a zdruncinat pulsul: A murit marele fotbalist Daniel Prodan! Ce a făcut, mă? Zic: o fi vreo glumă de-a lui Didi. Muntele ăsta de om cu inima lui mare nu are cum să moară! Aiurea, tocmai inima l-a lăsat, după cum povestea soția sa, Licinia tragicul episod la care asistase și fiul lor Răzvan. Pentru mine, minutele se scurgeau pe patul de la ATI și nimeni nu desființa știrea.

Imediat m-am gîndit la prietenii Basarab Panduru, Alex Săbău, Marius Kalmar, Mihai Badea, Iulian Miu. Dar, nu aveam telefoanele la mine, în comă nu ți le lasă. Cînd, într-un final, telefoanele au ajuns în posesia mea, am înlemnit: pe cel de serviciu aveam apel pierdut de la Didi! Prietenul Alex Săbău m-a lămurit: A auzit ce ai pățit și te-a sunat să vadă ce faci! Telefonul la care nu am mai apucat să răspund

Nu aveai cum să nu-l iubesti

Pe Didi îl îndrăgeai în cîteva minute. Un munte de om, puternic, mereu vesel și charismatic, cu o generozitate a sentimentelor pe care o mai găsești, poate, doar, la Ioan Andone!Am fost vecini în Pipera acolo unde aduna în jurul său la cîte un pahar cu vin și seri de poveste grupul de sătmăreni; Marius Kalmar, Cristi Balaj, Nicolai Tand și Manuela Fedorca. Grupul era completat de accentul ardelenesc al lui Viorel Moldovan.

Mereu exigent și fals arțăgos, Basarab Panduru se lumina la față cînd îl zărea pe Didi pe care îl striga într-un limbaj numai de ei cunoscut; Românieee! Duminică dimineața mă mai luau cu ei să dăm o tură a lacului Herăstrău în ritm de marș. Erau delicioși cînd negociau dacă să ocolim lacul în sensul acelor de ceasornic sau invers. Didi o rezolva în stil propriu; eu am ceas electronic, deci o luăm pe acolo!

Un umor terapeutic

Orice întâlnire cu Didi însemna o terapie prin rîs. Iată autocaracterizarea lui: N-am fost Hagi, n-am fost nici Popescu! Dar am fost cel mai bun număr 3 din țară la vremea mea! Am și acum numărul 3 imprimat pe piele! În carieră, ori am jucat tot meciul, ori n-am jucat deloc! Nu o să găsiți meciuri în care să intru în minutul 74!

Și încă o poveste cu auto-ironie: În timp ce mergea spre federație, la semnafor, un domn l-a oprit pe Didi și l-a întrebat unde este Spitalul Județean Ilfov: “Unde vezi că fac eu stînga către federație, e următoarea clădire,și i-am făcut semn cînd am virat. Omul a venit după mine și mi a strigat: Nu oi fi fost tu vreun mare fotbalist, dar ești băiat de treabă. Auzi la el, m-a făcut praf!”

Povestea uluitoare a debutului

Cu același umor, Didi povestea uluitoarea istorie a debutului la echipa mare a Olimpiei Satu Mare, perla județului, la18 ani: “Antrenor era Iosif Vigu și m-a spart la antrenamente “Mă bazez pe tine, puștiule, ești puternic!Au ăștia un atacant senzațional!Un 9-ar bun de tot dar e fricos. Îl controlezi un pic la glezne, nu-l scapi nici o secundă că te nenorocesc, ai terminat-o cu fotbalul!”.

Intrăm pe teren și, la prima fază, zdrang îi trag una ăluia cum știam eu. Ăla lat, pe jos. Mă duc la el și-i zic printre dinți: te omor dacă-mi faci figure, aici e cariera mea în joc! La următoarea fază, iar zdrang. Targa, medicul, mă apropii să-i spun de bine. Omu de jos, văitîndu-se: “Ce ai, nene, cu mine de mă lovești așa, că io-s șoferul de la autocar, n-au avut ăștia 11 oameni și m-au băgat și pe mine în teren, dacă mă bagi în ghips nu o să mai pot conduce autobuzul”

Te pui cu roboții?!

După o seară în care am fost invitați la masă de patronul lui Atletico Madrid, vizibil emoționat că îl are ca oaspete pe fostul fundaș al lui Atleti, dimineața, unul din grupul nostru se resimțea după vinul roșu de la cină. Didi s-a amuzat teribil:Tu te pui cu roboții?!

Acum, Didi e la fel de viu în memoria nostră, ca atunci cînd trăia. La fiecare întîlnire cu grupul de sătmăreni din Pipera, se lasă cîteva secunde de liniște: O mai știți pe aia a lui Didi? Marius Kalmar de emoționează cel mai tare ăi îi tremură vocea: Mi-e tare dor de el!

4 ani fărăDidi Prodan?! Și 4 zile ar fi prea mult. Iartă-ne, Didi , dacă nu am știut să te prețuim cînd trăiai!