Când au aflat soldaţii ruşi că invadează Ucraina, de fapt. Adevărul despre armata lui Vladimir Putin a ieșit la iveală. Soldații spun acum cum s-a petrecut totul, respectiv cum a început invazia Ucrainei pornită pe data de 24 febrarie. „Am primit o mitralieră ruginită şi o uniformă veche”.
Soldații ruși au aflat că invadează Ucraina doar când au fost atacați de armata ucraineană. Un fost parașutist rus, Pavel Filatiev, în vârstă de 33 de ani, a fost de partea forţele invadatoare timp de două luni, însă s-a retras din motive de sănătate. Acum, el condamnă războiul şi a scris chiar și o carte intitulată „ZOV” (n.r. Chemare), informează Daily Mail.
Astfel, acum s-a aflat că, de fapt, soldaţii preşedintelui rus Vladimir Putin nu au ştiut că invadează Ucraina până când armata ucraineană nu i-a atacat, după cum scrie fostul paraşutist rus în cartea lui.
De asemenea, Pavel Filatiev spune că unitatea sa a fost mutată la graniţa cu Ucraina, după ce a văzut în presă că se vorbea despre o invazie planificată. În plus, soldații ar fi fost trimişi fără niciun avertisment că se vor confrunta cu forţele inamice, adică că pleacă la război.
În cartea lui, Pavel Filatiev a mai scris şi despre cum i s-a oferit o mitralieră ruginită şi o uniformă care nu-i venea, potrivit Daily Mail. Parașutistul a spus că s-a trezit de zgomotul unor focuri de armă din spatele unui camion al armatei care trecea graniţa la ora 2 dimineaţa pe 24 februarie, ziua în care a început invazia. Atunci, Pavel Filatiev a întrebat: „Tragem în ucrainenii care avansează?”.
„Nu ştiam unde mergeam şi de ce. Era clar că începuse un adevărat război. Am aflat că trebuie să mergem la Herson”, a mai scris soldatul rus în carte.
Abia când atacurile au început şi militarii ucraineni au tras asupra vehiculelor ruseşti, Pavel Filatiev şi-a dat seama că a invadat ţara vecină: „A devenit clar că am atacat Ucraina”.
Site-urile independente de jurnalism Meduza şi iStories au publicat, de asemenea, o serie de dezvăluiri din cartea fostului parașutist.
„Nu aveam niciun drept moral să atacăm o altă ţară, mai ales pe cei mai apropiaţi de noi. Când a început totul, am cunoscut puţini oameni care credeau în nazişti şi, în plus, voiau să lupte cu Ucraina. Nu am avut ură şi nu i-am considerat pe ucraineni drept duşmani. Cei mai mulţi din armată sunt nemulţumiţi de ceea ce se întâmplă acolo. Sunt nemulţumiţi de guvern şi de comandamentul lor, de Putin şi de politicile sale şi de ministrul Apărării care nu a servit în armată. Toţi am devenit ostatici ai multor factori şi cred că am jucat prea mult. Am început un război teribil. Un război în care oraşele sunt distruse şi care duce la moartea copiilor, femeilor şi bătrânilor”, mai scrie Pavel Filiatev în cartea lui.