Când ar putea deveni obligatorie Armata în România. În ce condiții ar putea fi reintrodus serviciul militar

de: Ioana Bucur
14 04. 2024

După cele mai recente declarații făcute de președinte și în contextul crizei cu care se confruntă Ucraina pe front, un specialist a explicat când ar putea deveni obligatorie Armata în România. În ce condiții ar putea fi reintrodus serviciul militar la noi în țară?

Klaus Iohhanis spune că armata are nevoie de noi recruți

În condițiile în care, de mai bine de doi ani, la granițele țării se duce un război ce amenință să se extindă și în alte state europene, iar, în lipsa ajutorului oferit de statele occidentale, un eșec al Ucrainei pare un scenariu cu mari șanse să se adeverească, România ar putea ajunge să fie vecină cu armata Rusiei.

Într-un context geopolitic complicat, într-o perioadă în care se vorbește tot mai mult despre capacitatea fiecări țări de a se apăra în caz de război, țara noastră se confruntă cu un deficit de personal militar.

Prezent la evenimentul „România – NATO, 20 de ani”, Klaus Iohannis a punctat că este nevoie de noi recruți în Armata României, însă a precizat că introducerea stagiului militar obligatoriu nu este în planul autorităților.

Scenariul în care ar putea deveni obligatorie Armata în România

Situația a fost analizată și de generalul în rezervă Virgil Bălăceanu. Specialistul a explicat că există un scenariu care, dacă s-ar adeveri, ar putea schimba lucrurile.

Când ar putea deveni obligatorie Armata în România? Potrivit acestuia, în cazul în care Ucraina ar pierde războiul, ceea ce ar însemna ca la gurile Dunării să avem armata rusă.

„Dacă Ucraina pierde, ne-am putea trezi cu două rele: răul cel mic: armata obligatorie, răul cel mare: armata rusă la gurile Dunării! România trebuie să-și refacă rezerva armatei într-un timp cât mai scurt, în condițiile în care armata se confruntă deja de șapte ani cu un deficit acut de rezerviști voluntari.”

Te-ar putea interesa și: Primii români înrolați în Armată, dacă se dă mobilizarea generală în România. Cine ar ajunge în linia întâi

Foto: Profimedia

Rusia ar putea ajunge la gurile Dunării

Generalul a mai spus că vechea rezervă – formată din persoanele care au făcut armata obligatorie până în 2007 – este tot mai îmbătrânită. Cu alte cuvinte, acești militari ar fi aproape „imposibil de folosit ca forță capabilă să lupte eficient în prima linie în caz de mobilizare”.

„Vechea rezervă, alcătuită din persoanele care au făcut armata obligatorie până în 2007, este tot mai îmbătrânită și – implicit – aproape imposibil de folosit ca forță capabilă să lupte eficient în prima linie în caz de mobilizare. Criza de personal e accentuată de situația militară critică din Ucraina, unde trupele ruse continuă să concentreze forțe în vederea unei spargeri a liniei frontului, care s-ar putea concretiza anul viitor în deschiderea unei noi direcții ofensive cu obiectivul ajungerii la gurile Dunării”, a avertizat Virgil Bălăceanu la Digi24.

Te-ar putea interesa și: România cumpără vehicule blindate din Coreea de Sud. Achiziţiile totale sunt de miliarde de dolari. Cât de puternică este Armată Română