Grecia trece prin momente îngrozitoare. 38 de oameni au murit, după ce două trenuri, unul de pasageri și unul de marfă, s-au ciocnit în apropiere de orașul Larisa, marți noapte. 25 de persoane sunt în stare gravă, dar la spital au ajuns și pasageri cu răni ceva mai ușoare. Printre cei care au avut nevoie de îngrijiri medicale s-a numărat și o campioană mondială de la tir.
„Cel mai grav accident feroviar cu care s-a confruntat vreodată Grecia”, au concluzionat jurnaliștii eleni, după dezastrul de noaptea trecută. Două trenuri, unul de pasageri, care mergea de la Atena spre Salonic și unul de marfă care plecase de la Salonic spre Larisa, au circulat pe aceeași linie și s-au ciocnit. Mai multe vagoane s-au răsturnat, 38 de oameni au murit și 25 au fost răniți grav. În total au ajuns la spital 85 de persoane.
Printre cei care au avut nevoie de ajutor medical a fost și o campioană mondială de tir din Grecia. Emmanuela Katzourakis are 23 de ani și a supraviețuit miraculos acestui accident. Le-a transmis fanilor un mesaj de pe patul de spital.
„Multumesc mult celor care m-au sunat și mi-au trimis mesaje. Nu vreau să fiu nepoliticoasă, nu pot să raspund chiar acum. Sunt bine, mult mai bine decât alții mai nefericiți. Dacă vrei să ajuți, te rog, donează sânge pentru răniții din accident”, a scris Emmanuela pe Instagram, conform sport24.gr.
La spital a ajuns de urgență și mama sportivei. S-a speriat foarte tare în momentul în care a aflat vestea, dar s-a liniștit când a văzut că fiica ei nu este deloc în pericol.
„Este bine, slavă Domnului. Are o entorsă la picior. Era la școala ei, coborase la Atena pentru o întâlnire ca parte a filmării și, pe drumul înapoi la școală, a decis să ia un tren.
Tot ce voiam să aud este că copilul meu este bine. Nu i-am întrebat detaliile sau în ce vagon se afla. Am vrut doar să aud că e bine.
Copilul meu este bine. Din păcate, alte familii de astăzi nu spun asta. Deci nu pot să spun nimic… Numai că îi mulțumesc Fecioarei Maria, nimic altceva”, a spus femeia, conform flashnews.gr.
Emmanuela Katzourakis a câștigat medalia de aur la Campionatul Mondial de Tir din Maroc, desfășurat în urmă cu două luni.
Jurnaliștii din Grecia au anunțat că șeful de gară din orașul Larisa a fost arestat în urma acestei tragedii.
Sursa Foto: Nexta