18 mart. 2019 | 14:12

Campanie la Institutul Matei Balș: de ce mănâncă pacienții din farfuria PSD

Știri generale
Campanie la Institutul Matei Balș: de ce mănâncă pacienții din farfuria PSD
Foto: G4Media

PSD, cel mai mare partid la nivel național, e obișnuit să se promoveze prin intermediul găleților și al sticlelor cu ulei. Dar nu o face doar în timpul campaniilor electorale.

Potrivit G4Media.ro, mai mulți pacienți internați la Institutul de boli infecțioase Matei Balș din București au semnalat faptul că mâncarea le-a fost servită în farfurii inscripționate cu sigla PSD. Alături de cei trei trandafiri stătea scris mesajul ”Peia Sprijinul Dumneavoastră”, după numele unui fost deputat PSD de Ilfov, cunoscut pentru opiniile antivaccinare.

De altfel, din cauza acestor opinii, a și fost dat afară din partid.

Cum a ajuns sigla PSD în Institutul Matei Balș, condus de Adrian Streinu Cercel

Farfuriile cu sigla PSD ar fi fost puse pe masă vreme de câteva zile și nu e clar, deocamdată, cum au ajuns acolo. Managerului Institutului Matei Balș, medicul Adrian Streinu Cercel, nu a oferit până acum nicio explicație.

Doctorul, care este și profesor universitar și membru al Senatului la UMF Carol Davila din București, face parte din conducerea unității din anii 90. Este știut drept un specialist cu o mare influență în sistemul medical românesc și a ocupat, în trecut, și funcția de secretar de stat în Ministerul Sănătății.

Anul trecut, Rise Project a publicat o investigație în care îi atribuia lui Streinu Cercel o firmă înregistrată offshore, care s-ar fi interpus pe circuitul unor fonduri în valoare de 1,3 milioane de euro, bani oferiți de Guvernul din Norvegia pentru o campanie de testare gratuită a pacienților români cu hepatită și HIV.

În 2015, Streinu Cercel a fost descoperit în stare de incompatibilitate, după ce Agenția Națională de Integritate a arătat că a ocupat simultan trei funcții: manager al Institutului Matei Balș, secretar ştiinţific al Senatului Universității de Medicină şi secretar de stat în Ministerul Sănătăţii.

Parteneri
De ce s-a stins, de fapt, actorul Mircea Diaconu. Fiica sa vine cu dezvăluiri cutremurătoare. "Am sufletul sfâșiat"
Redactia.ro
Cum se denunțau vecinii unii pe alții la Securitate:„Aflându-se în casă, cu ușa deschisă, s-a exprimat într-un mod imposibil de reprodus la adresa tov. Ceaușescu“
Click.ro
Ultimele mesaje trimise de pe front de soldații ruși. „E un munte de cadavre”. Mărturii cutremurătoare
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Care este 'marele păcat' pe care credincioșii îl fac în Ajunul Crăciunului. Preotul Vasile Ioana avertizează: 'Dragii mei, vă implor! Nu se face!'
Unica.ro
Secretul celor mai gustoase sarmale din Bucovina. Ingredientul care le dă gustul aparte
EVZ.ro
Lux și opulență! Cum arată casa Andreei Tonciu. Vedeta a investit zeci de mii de euro | FOTO
Spynews
Lovitură imensă pentru Călin Georgescu. Ar putea fi descalificat. Nu se aștepta la una ca asta
Capital.ro
Pentru el s-a transformat Maria Popovici? A fost surprinsă la ceas de seară cu un bărbat elegant și galant. Divorțul de Mincu a schimbat-o radical. 20 de imagini în care nu o mai recunoști
Avantaje
CĂLIN GEORGESCU, la CURTEA de APEL! DECIZIE privind ANULAREA ALEGERILOR
Mediaflux
Lux și opulență! Cum arată casa Andreei Tonciu. Vedeta a investit zeci de mii de euro | FOTO
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Mireasa sezon 10. Mesajul Laurei și al lui Mihai după ce au câștigat Marele Premiu. Ce au transmis cei doi
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro